loader
Foto

Interesul superior al minorului, între protecție și abuz

Atunci când părinţii decid să se separe sau să divorţeze, copiii sunt cei mai afectaţi. În lupta pentru custodie, uneori părinții ajung să se folosească de proprii copiii pentru a câștiga procesul. Ce înseamnă „interesul superior al copilului” și cine îl stabilește? Ce drepturi are părintele la care copilul nu locuiește? Cum se stabilește programul de vizită și legătura personală? Ce soluții există dacă unul dintre părinți exercită abuziv autoritatea părintească? Răspunsul, în ediţia de joi, 16 octombrie, a emisiunii ,,Oamenii și legea”.

 

Oamenii și Legea

De la ora 09:00, invitata Mihaelei OLARU este Ileana RĂDESCU, avocat.

(w882) Interesul

Părinții pot demonstra că acționează în interesul copilului prin comportamente consecvente: participă la educația acestuia, acordă sprijin emoțional și material, păstrează un climat echilibrat și evită implicarea copilului în conflicte. Există și situații când vorbim despre alienarea parentală, atunci când un părinte îl îndepărtează pe copil de celălalt părinte prin manipulare și denigrare. Efectele sunt emoționale și psihologice severe, însă instanțele și psihologii pot depista și corecta acest fenomen.

(w882) Interesul

Copilul este ascultat obligatoriu de către instanță, de la vârsta de 10 ani, iar cei mai mici pot fi ascultați dacă instanța consideră necesar. Părerea copilului contează, dar decizia finală aparține judecătorului.

(w882) Interesul

 

Ne puteţi trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

***

Moderator

av. Mihaela OLARU

Echipa redacțională

Raluca AMZĂR

Liliana VĂDUVA

Producător

Mihaela GRECU

Credit foto: Arhiva emisiunii „Oamenii şi legea” - Raluca AMZĂR

12:45 Iljimae, hoţul-fantomă

(ILJIMAE-Coreea de Sud, 2008)

Episodul 17
Cu: Lee Joon-gi, Park Si-hoo, Han Hyo-joo, Lee Young-ah

*Serial de aventuri. Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun

(Reluare)

14:00 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo

Prezintă Andra Soceanu/ Loredana Iordache

Producător Anamaria Panait

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 

"Tuşnad, glasul și gustul naturii"

publicat: joi, 16 octombrie 2025

Toamna aceasta, Cristi Tabără și echipa "Exclusiv în România" ajung la Băile Tușnad - o destinație ecoturistică unică, unde natura și oamenii ...

România prinsă între datorie publică record, deficit greu de controlat și reformă fiscală

Vineri, 17 octombrie, de la ora 18:15 Narcis POPESCU îi are invitați pe doamna Cornelia NĂSTASE, consultant fiscal și domnul Claudiu NĂSUI, ...

Interesul superior al minorului, între protecție și abuz

Atunci când părinţii decid să se separe sau să divorţeze, copiii sunt cei mai afectaţi. În lupta pentru custodie, uneori părinții ajung să se ...

 

#tvr1