loader
Foto

Galerie foto

Românii care scriu istoria recentă, în noua serie „România veritabilă”, la TVR 1

Șase episoade noi din emisiunea dedicată excelenţei, valorii şi tradiţiei româneşti au început să fie difuzate, din 25 decembrie, la TVR 1. Alături de Cristina Şoloc descoperim „România veritabilă” prin Sibiu, Cluj, Alba sau Ilfov.| VIDEO

 

Cristina Şoloc
România veritabilă

Din 25 decembrie, la TVR 1 a început un nou sezon „România veritabilă”. Pe parcursul celor șase episoade ale sezonului 4, realizatoarea Cristina Șoloc ne conduce prin locuri de poveste din judeţele Sibiu, Cluj, Alba, Buzău, Dolj şi Ilfov.

Această călătorie fascinantă va fi completată cu o ediţie specială de colinde, difuzată în 2 ianuarie.

(w882)

Alături de Cristina Nicola, Arieşeni

Chiar dacă trăim vremuri pline de îndoială, echipa emisiunii a găsit românii veritabili care nu se dau bătuţi, ci luptă mai departe, pentru visurile şi convingerile lor.

„Mi-am propus să realizez și de această dată un sezon captivant, util, în care fiecare episod să curgă ca o melodie armonioasă, iar telespectatorul să simtă că a aflat ceva nou, că a cunoscut pe cineva care i-a oferit inspirație și energie sau că s-a delectat cu personaje și imagini care i-au dat speranță și optimism, atât de necesare pentru sănătate. Și în acest an am reușit să ajungem în locuri superbe, puțin bătătorite și să cunoaștem români excepționali, așa că putem oferi acum publicului documentare de suflet. Sperăm să atragem și mai mulți pasionați de istorie, tradiție, evoluție și de oameni aleși, care duc valorile noastre mai departe”, spune realizatoarea şi gazda seriei „România veritabilă” de la TVR 1.

În Ziua de Crăciun, facem o plimbare relaxantă şi surprinzătoare prin grădina îndrăgitului Ioan Bocşa. Îl vom descoperi pe ardeleanul gospodar, dar şi pe profesorul universitar Ioan Bocşa, cercetător în folclor şi culegător de muzică românească arhaică.

 

(w882)

Acasă la Ioan Bocşa

Profesorul Ioan Bocşa a catalogat până acum 7.000 de colinde transilvane, dintre care 400 fac acum parte din repertoriul Ansamblului Icoane, pe care l-a înfiinţat în urmă cu aproape 30 de ani. În premieră, ascultăm şi cel mai nou colind interpretat de Ioan Bocşa.

(w500)

Podul Pietrarilor

Al doilea episod „România veritabilă” face o incursiune în istoria unei oraș medieval fermecător, cu multe taine și particularități: Mediaș. Cristina Şoloc ne e călăuză prin turnurile cetății, alături de ea vom pătrunde în celula în care a fost întemnițat Vlad Țepeș,

(w882)

Închisoarea unde a fost întemniţat Vlad Ţepeş, Mediaş

şi vom vedea cum se scrie în prezent istoria în Vechea Metropolă de vin a Transilvaniei și a Europei. În această toamnă, la Mediaș au fost sărbătoriți 100 de ani de Fetească Regală, prin proclamarea zilei internaționale a acestui soi românesc nobil (3 iunie).

(w882)

Totul s-a întâmplat în cadrul unui festival cu participare internațională, WeinFest, pus la cale de unul dintre românii veritabili descoperiți în sezonul trecut. Este vorba despre Octavian Isailă, specialist în marketing și restauratorul istoriei viticulturii din Vechea Metropolă de vin. Episodul poate fi vizionat la TVR 1 duminică, 26 decembrie, de la ora 19.00.

(w882)

Cu Tavi Isailă, la WeinFest

Pe 2 ianuarie, de la 19.00, telespectatorii se vor delecta cu o ediție specială de folclor, evident din „România veritabilă”. Vom urmări în premieră la TVR 1 colinde interpretate de Ioan Bocșa și Ansamblul de muzică tradițională românească Icoane, Corul Parohiei Irești și Carmen Mustață.

(w882)

Sabia şi proclamaţia lui Tudor Vladimirescu

În episoadele urmează, alături de Cristina Şoloc mergem pe urmele lui Tudor Vladimirescu în comuna Padeş, din judeţul Dolj, unde a fost semnată proclamaţia Revoluţiei de la 1821. Telespectatorii vor asculta şi o frumoasă poveste de iubire dintre doi foști avocați bucureșteni, care au ales viața fără ceas, în Munții Apuseni.

(w882)

Cu un fierar, la Muzeul Astra, Sibiu

O incursiune cu totul specială vom face și în satul ideal din România - Muzeul în aer liber Astra, din Sibiu - un loc în care toate sunt așa cum ar trebui să fie la țară. Iar pentru episodul final, o surpriză: Cristina Șoloc ne însoţeşte acasă la Ecaterina Teordoroiu, unde o întâlnește pe strănepoata eroinei de la Jiu.

(w882)

Strănepoata Ecaterinei Teodoroiu ne invită în Casa Memorială Ecaterina Teodoroiu

(w882)

„Mulțumim partenerilor Kia România și Vechea Metropolă de Vin a Transilvaniei - Mediaș, pentru spijinul acordat în acest sezon. Majoritatea filmărilor au avut loc în aer liber, am putut păstra cu ușurință distanțarea socială și toți ne-am întors sănătoși ”, mai adaugă Cristina Șoloc.

2:45 Ora regelui (R)

Producător Lidia Voicu

(Reluare)

3:35 Vis sau realitate? (R)

Prezintă Sebastian Felix Topescu

Regizor Iulia Stoian
Producător tv Mihai Răzuş

(Reluare)
 
„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

 

#tvr1