loader

Teleenciclopedia: de la liniştea interioară la fascinaţia lumii exterioare

O nouă ediţie a emisiunii Teleenciclopedia v-a fost oferită pe 25 martie, ca de obicei la TVR 1 şi pe TVR+, de ora 18:50.

 

Teleenciclopedia

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

Petrecem seara de sâmbătă, de praznicul Bunei Vestiri, cu o ediţie care ne poartă prin basilici din Turcia şi Italia, prin pagini de istorie şi între secretele naturii. Iată sumarul ediţiei din 25 martie a Teleenciclopediei:

ARTA ARHITECTURII

Mari monumente arhitectonice ale antichităţii romane şi epocii bizantine (Catedrala Sfânta Sofia şi biserica Chora, din vechiul Constantinopol şi Basilica San Vitale din Ravenna), alcătuite din structuri rectangulare şi circulare, deschid ora de sâmbătă, petrecută între paginile enciclopediei televiziunii publice.

(w882) Teleencicl

DIRIJABILELE

Ne amintim apoi cum prăbuşirea zeppelinul Hindenburg, la 6 mai 1937, a întrerupt pentru o perioadă construirea altor astfel de aparate. Însă au fost utile din nou, pentru armatele germană şi cele aliate, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În prezent, se folosesc pentru zboruri publicitare şi de agrement.

(w882) Aerostat

foto Emil Fischer, din colecția Muzeului Brukenthal

AMELIA EARHART

În dimineața zilei de 2 iulie 1937, temerara aviatoare Amelia Earhart transmitea ultimul mesaj, de la manşa gigantului Lockheed Electra. Deşi parcursese mai mult de jumătate din zborul planificat pe deasupra Ecuatorului, Amelia nu a mai ajuns niciodată să  aterizeze în Insula Howland din Pacific. A rămas cunoscută ca al doilea aviator – după Charles Lindbergh –  şi prima femeie care a izbutit să traverseze Atlanticul fără însoţitor.

(w882)

ARMATE MINIATURALE

Ultimele minute ale întâlnirii din 25 martie le sunt dedicate speciilor gregare - crabi, furnici legionare, albine, păianjeni, lăcuste – şi pasionaţilor de ştiinţe naturale.

***

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Producător: Oana Haşegan

Realizator: Cornelia Rădulescu

***

Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

20:00 Vedeta familiei

*Prezinta Florina Constantinescu

Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Emisiunea-concurs dedicată copiilor talentați și părinților lor, „Vedeta Familiei”, ajunsă la sezonul 9, este o competiție prietenoasă, plină de energie şi emoție, în care cei mici își demonstrează talentul muzical.

Juriu: Crina Mardare, Elena Gheorghe, Bibi, Sanda Ladoși, Andreea Bălan,

Aurelian Temișan, Radu Ștefan Bănică

Producător Monica Mihai

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia

Sezon nou

21:30 Folclor TVR 70

Prezentator si producător Iuliana Tudor

Jurnalist Anamaria Voicu

Premiera

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1