loader

Teleenciclopedia: Din sudul Franţei până în deşert, prin puterea cunoaşterii

Sâmbătă, 8 aprilie, ora 18:50, la TVR 1: este timpul pentru o nouă întâlnire cu tihna şi bucuria culturii, răsfoind paginile virtuale ale "Teleenciclopediei".

 

Teleenciclopedia

Ediția este disponibilă online pe TVR+ timp de șapte zile de la difuzare.

Faună, floră, curajul unor aventurieri sau trăinicia catedralelor – tot atâtea subiecte în noile minute ale "Teleenciclopediei", ediţia din 8 aprilie. Iată sumarul:

ARTA ARHITECTURII

În Europa, a predominat arhitectura romanică începând cu veacul al X-lea, timp de 200 de ani,  îmbinând elemente romane, bizantine și specifice unor culturi locale. Cele mai reprezentative sunt construcțiile religioase creștine, precum: Abația Sfântul Petru din Moissac, ori Catedrala episcopală Sfântul Trofim din Arles – ctitorită în secolul al XII-lea.

COCOTIERII

„Candidați ideali” ai oricărui ipotetic concurs de „frumuseţe vegetală”, cocotierii (Cocos nucifera) sunt cultivaţi în regiunile tropicale pentru diferite utilizări, culinare sau neculinare. Marinarii lui Vasco da Gama i-au denumit „coco” – cuvânt care în argoul portughez înseamnă „maimuţă” sau ,,cap rotund”.

GERTRUDE BELL. REGINA DEŞERTULUI

La sfârşitul lunii ianuarie 1914, caravana condusă de curajoasa Gertrude Bell a ajuns în Ziza, oraș controlat de turci. În deşert, a câştigat repede simpatia şi respectul membrilor tribului Howeitat, legând o strânsă prietenie cu neînfricatul beduin Muhammad Abbu Tayyi. Curând avea să ajungă şi la Ha’il, reşedinţa Prinţului Rashid.

LILIECII  GIGANTICI

Liliecii gigantici (numiţi popular şi „vulpi zbărătoare”) împart acelaşi habitat cu alţi „confraţi” frugivori de dimensiuni mai mici, cu blana galbenă, aripi înguste şi urechi ascuţite: Roussetus Obliviosus. Relaţiile dintre cele două specii nu sunt, însă, totdeauna ,,cordiale”!

***

Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Producător: Oana Haşegan

Realizator: Cornelia Rădulescu

***

Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

10:00 Viaţa satului

*TEZAUR UMAN VIU

MASLINI DOBROGENI* BILANT-POMICULTURA* CAINENI-BAI

REGATUL SALBATIC SI AGRICULTURA* JURNAL

OIERIT, TRADITII-JINA(SIBIU) DIN FERMA IN FARFURIE-LANT SCURT, VACI DE CARNE* TEZAUR UMAN VIU

Producători: Ioana Mureşan, Viorel Popescu

Sezon nou

13:00 Tezaur folcloric

Prezintă Miruna Ionescu

Tradiţii clujene în Tezaur folcloric (II)

Producător Roxana Pletea

Sezon nou

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1