loader
Foto

Ce schimbări promite noua lege a pensiilor

În ediţia de joi, 30 martie, a emisiunii „Oamenii şi legea” am discutat despre schimbările promise în noua lege a pensiilor. De la ora 13:00, pe TVR 1.  

 

Oamenii și Legea

Regulile stabilite de noua lege a pensiilor, care ar fi trebuit să se aplice din septembrie 2021, au fost amânate iniţial pentru toamna lui 2023, dar la finalul anului trecut au suportat o nouă amânare, pentru ianuarie 2024.

Prin modificările cuprinse în actul normativ se urmărește o creştere a venitului pentru cei 5 milioane de pensionari, o nouă formulă de calcul, dar sunt schimbări și pentru cei ce urmează a ieși din câmpul muncii. Se dorește egalizarea vârstei de pensionare între femei şi bărbaţi la 65 de ani, până în anul 2035, dar și eliminarea inechităţilor din sistemul public de pensii. Mai mult, românii care vor să lucreze peste vârsta de 65 de ani, o vor putea face voluntar, însă pensia nu se va mai cumula cu salariul.

În direct, de la ora 13:00, pe TVR 1, invitatul Mihaelei OLARU a fost Răzvan CRĂCIUNAŞ, avocat, Baroul Bucuresti.

(w882)

O pensie de la stat nu înseamnă o bătrânețe lipsită de griji. Realitatea ne arată că, pe fondul creșterii costului vieții, valoarea pensiei este într-o permanentă schimbare, de cele mai multe ori asigurând un trai la limită. Majorarea punctului de pensie, a pensiei minime garantate, dar și oferirea de ajutoare de stat pensionarilor cu venituri mici sunt câteva dintre măsurile menite să sporească bugetul seniorilor.

(w882)

În prezent, numărul angajaților cu carte de muncă este puțin mai mare decât cel al pensionarilor, ceea ce conferă o oarecare stabilitate Pilonului I însă, potrivit specialiștilor, dacă nu se iau măsuri, problemele demografice ale României se vor acutiza în următorii 20 - 30 de ani și vor duce la un posibil declin al sistemului public de pensii.

(w882)

Ne puteti trimite comentarii, întrebări, sugestii şi propuneri de teme prin mesaj la numărul de WhatsApp 0728.754.133 precum şi la adresa de e-mail oameniisilegea@tvr.ro.

(w882)

MODERATOR

  • av. Mihaela OLARU

 

JURNALIŞTI TV
  • Raluca AMZĂR
  • Delia APOSTOL-HANZELIK
  • Rareş COTINGHIU

 

REALIZATOR

  • Ileana GAIŢĂ

PRODUCĂTOR

  • Mihaela GRECU

14:55 Vorbeşte corect!

(redifuzare)

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

15:00 Akzente

(I) România, ţară invitată de onoare la Târgul Internaţional de Carte de la Frankfurt, 2028.

Comemorare la Timişoara: 81 de ani de la deportarea etnicilor germani în URSS.

Tatăl, premieră a secţiei germane a TNRS Sibiu.

Expoziţie la Muzeul Brukenthal: HYPNOPOMP, de Iwajla Klinke.

Producător Christel Ungar

 
Brad Pitt, dincolo de strălucirea ecranului

Brad Pitt, dincolo de strălucirea ecranului

publicat: joi, 05 martie 2026

Un portret de excepție al unuia dintre numele de legendă din lumea cinematografiei mondiale! Brad Pitt, figură emblematică a industriei americane ...

 „De dragoste, pe românește”. Concertul „O seară cu Andrei Tudor” se vede la TVR

Mari vedete ale scenei autohtone se alătură muzicianului şi Orchestrei Simfonice București, într-un eveniment ce omagiază muzica românească. ...

Alexandra Căpitănescu va reprezenta România la Eurovision 2026

Artista a câștigat finala Selecției Naționale cu piesa „Choke Me”. România va intra pe 14 mai în concursul internațional, în semifinala cu ...

 

#tvr1