loader
Foto

Galerie foto

În ce se măsoară „Forţa unui vis”? Aflăm din 17 iunie, la TVR 1 | VIDEO

Cum se antrenează, cum trec de calificări, cum trăiesc tensiunile şi emoţia de dinainte de Jocurile Olimpice sportivii din lotul României la Paris? Din 17.06, în seria documentară realizată de Irina Păcurariu. Ebru Bolat, reprezentanta României la yachting, gimnasta Sabrina Maneca-Voinea, dar şi familia de români care locuieşte la km 0 al JO 2024 şi românul responsabil cu securitatea evenimentului – în primul episod, luni, ora 21.00, la TVR 1.

 

Irina Păcurariu
Vis la Paris

„Am pornit cu gândul de a realiza reportajele pentru ca experiența mea de jurnalist să contribuie şi ea la acest mare eveniment transmis de TVR. Eram în mediul meu, mi s-a părut firesc să mă implic, nu era deloc prima dată când întâlneam mari sportivi şi prețuirea exista, evident. Cu toate acestea, fiecare întâlnire a însemnat mult mai mult decât un act jurnalistic, a fost ca şi cum aş fi participat la trei conferințe motivaționale pe oră.” Astfel descrie jurnalista TVR Irina Păcurariu experienţa realizării docu-seriei „Forţa unui vis”, serie ce poate fi urmărită timp de şase săptămâni, din 17 iunie, în fiecare seară de luni, de la ora 21.00, la TVR 1.

(w882) GIM

Sub presiunea participării la Jocurile Olimpice, competiția care va reprezenta mereu cea mai mare provocare din cariera oricărui atlet, „Forţa unui vis” urmărește o parte dintre sportivii care vor reprezenta România la Paris. Tensiunea concursurilor de calificare, antrenamentele, relațiile cu antrenorii sau pasele psihologice prin care sunt obligați să treacă acești sportivi devin subiect din acestă serie documentară. Cum? „Eu voi fi musafirul: adică îi vizitez acasă pe sportivii lotului olimpic. În măsura în care au timp să mă primească, fiindcă aspectul cel mai dificil în acest moment este exact timpul. Să ajungi la un asemenea nivel al performanței înseamnă muncă inimaginabilă, programul lor este extrem de strict, foarte complicat în acest moment să-şi facă timp pentru interviuri”, explică Irina Păcurariu.

(w882)

Prima ediţie a adus telespectatorilor patru poveşti ce dezvăluie caractere impecabile, destine surprinzătoare, dar şi... oameni potriviţi în locurile potrivite.

Cea mai surprinzătoare calificare la Jocurile Olimpice de anul acesta este la yachting. Yachtingul are sub 1000 de practicanți în România, dar, în premieră, are o reprezentantă la Paris 2024. Pe Ebru Bolat. Originară din Constanţa, Ebru are acum 24 de ani. Când avea doar 8, a început un sport despre care nu știa decât că o va purta pe ape, la fel cum o face și numele ei. Foarte repede, după doar un an, a devenit campioană naţională pentru clasa ei şi a continuat să domine modestele competiţii existente în România, până când a reuşit să concureze la primul ei campionat european. Avea 12 ani şi a terminat pe ultimul loc. Dar participarea la o competiţie de asemenea anvergură a motivat-o şi mai mult, astfel că astăzi se numără printre calificaţii României la Paris şi prima pe care am cunoscut-o urmărind seria „Forţa unui vis” la TVR 1.

(w882) Ebru

La rândul ei, Sabrina Maneca-Voinea este gimnasta care a făcut-o atentă, la ultimele campionate mondiale, pe Simone Biles, una dintre „legendele” cu care se va înfrunta vara aceasta la Paris – pentru că Sabrina e motorul și surpriza gimnasticii românești de astăzi. Mama și antrenoarea Sabrinei este Camelia Voinea, campioană mondială și vicecampioană olimpică, alături de echipa României, în ’87-’88. „Astăzi, la ora asta, ca și în Ajun de Crăciun sau pe 1 ianuarie, cred că sunt împreună la sală”, bănuieşte Irina Păcurariu, prezentând-o pe mica vedetă a lotului de gimnastică al României. Gimnasta antrenată chiar de mama ei a fost singura româncă medaliată la competiția europeană din acest an.

(w882) sala gim

„Pentru mine, ca jurnalist, lipsa unor nume arhicunoscute a fost mai întâi un lucru provocator, apoi revelator, fiindcă am ajuns să cunosc nişte sportivi, nişte oameni, cum rar se nasc pe acest pământ şi în fața cărora am rămas pur şi simplu înmărmurită! Oamenii aceştia sunt făcuți din alt material decât noi! Pe de altă parte, e greu să fisurezi imaginea asta oarecum sumară a performanței: participarea la un concurs, întoarcerea acasă – cam atât se lasă ochiului public. Pentru public şi presă ei sunt eroi de ocazie. Absolut nedrept! Am vrut să-i cunosc pe aceşti oameni în mod profund, să fac ceva pentru ca aura lor să nu dispară imediat după ce le cântă imnul şi îşi dezbracă tricolorul de pe umeri”, spune realizatoarea TVR.

„Întâlnirile cu acești sportivi au fost aproape furate din programul de pregătire. Au zilele foarte clar împărțite, rar au răbdarea sau timpul să stea la povești. Pur și simplu, ne-am strecurat, le-am vânat pauzele. Este o producție de echipă, și eu, și redactorul Alina Avramescu am fost cumva la dispoziția eroilor, sărbătorind de câte ori reușeau să își facă puțină vreme pentru filmări”, mai menționează Irina Păcurariu.

(w882) ole

Tot în prima ediţie a seriei „Forţa unui vis” am aflat povestea familiei Baciu, care locuieşte într-un imobil istoric din Paris, cu un balcon care se deschide ca o lojă către Sena şi Tour Eiffel, unde se presupune că va începe ceremonia olimpică de pe apă. Familie de oameni tineri, Olesea lucrează la Agenţia Spaţială Europeană, iar Mihai este directorul tehnic al BNP Parisbas, una dintre cele mai mare bănci din Europa. Împreună cu cei 3 copii, ei vor rămâne în Paris pe durata evenimentului (spre deosebire de majoritatea parizienilor), pentru a se bucura de Jocurile Olimpice, iar la balconul lor va fi mereu steagul României. Şi ei au primit vizita echipei TVR, astfel că i-am cunoscut pe 17 iunie, de la ora 21.00.

(w882) ole

Şi tot atunci, am aflat cum se pune la punct securitatea Jocurilor Olimpice din acest an. Siguranţa tuturor participanţilor – sportivi şi spectatori – este unul dintre principalele obiective ale organizatorilor, sunt scenarii complexe pentru asigurarea ei. Unul dintre „actorii” planurilor de intervenţie este un român: Ioan Pleşca, proprietarul uneia dintre cele mai respectate firme de securitate din Paris. Despre drumul lui spre Jocurile Olimpice ne-a spus chiar el, tot în primul episod al seriei „Forţa unui vis”, la TVR 1.

(w882) plesca

Televiziunea Română va transmite Jocurile Olimpice de la Paris – cel mai grandios eveniment sportiv la nivel mondial, pe TVR SPORT, alături de alte canale din portofoliul TVR. Până atunci, telespectatorii TVR urmăresc emisiuni dedicate: legendele, prezentul şi viitorul olimpismului românesc se întâlnesc la TVR în seriile „Învingătorii”, „Eroii” și „Speranțe”. Din luna mai, Ana Maria Brânză si Costin Deşliu moderează la TVR 1 emisiunea „Vis la Paris”, la care participă sportivi calificaţi la JO Paris 2024 şi antrenori ai acestora. Iar din 17 iunie, partenerii de dialog ai Irinei Păcurariu ne demonstrează cât de departe se poate ajunge prin „Forţa unui vis”.

redactor: Alina Avramescu

imagine: Mihai Florea

producător: Irina Păcurariu

6:15 Gări de poveste

Ep. 9 Drumul memoriei În acest episod parcurgem unul dintre drumurile închisorilor comuniste: Sighet-Miercurea Ciuc. Pe tronsonul de cale ferată Salva-Vişeu, a fost necesară construirea mai multor viaducte şi a cinci tuneluri, dintre care tunelul de sub Pasul Şetref, între Munţii Ţibleş şi Munţii Rodnei. Inaugurat în 1949, tunelul de la Dealul Ştefăniţei are o lungime de 2.388 metri, este al treilea din ţară ca lungime şi a fost finalizat, cu mijloace rudimentare, în numai 22 de luni. Ceremonia de deschidere a avut loc pe 28 decembrie 1949 în localitatea Dealul Ştefăniţei. Realizator Ruxandra Ţuchel Producator Ioana Mureşan redifuzare , din lista de

7:00 Weekend matinal

*Ştiri*Sport

Prezintă Andra Soceanu şi Ionuţ Gheorghe

ZOOM OANA NENECIU, director executiv Asociaţia Ecopolis

Papa Francisc și-a lansat prima enciclică cu accent pe ecologie în iunie 2015, intitulată „Laudato si” (Lăudat să fie). Acest document, primul de acest gen al unui suveran pontif, a criticat grupurile financiare și de afaceri pentru distrugerea mediului. Papa a clarificat: „Nu este o enciclică ecologică, ci o enciclică socială”.

DISCUŢIE MARIUS COCUŢ, director Caritas Bucureşti

Dimensiunea carităţii Suveranului Pontif este binecunoscută.

Supranumit „Papa săracilor”, Francisc a oferit sprijin constant celor nevoiași, iar dispariția sa a lăsat un gol în inimile multora.

DUPLEX Catedrala Greco-Catolică Sf.​ Treime Blaj cu Pr.CRISTIAN BARTA-purtător de cuvânt Arhieparhia greco-catolica a Blajului

Vizita Suveranului Pontif în municipiul din județul Alba are încă ecouri semnificative pentru comunitate. Pe 2 iunie 2019, în prezența a peste 100.000 de persoane, Sfântul Părinte Francisc a beatificat şi a ridicat la cinstea altarelor pe cei şapte episcopi martiri greco-catolici, care au murit în închisorile comuniste.Venirea Papei Francisc în România şi în special pe Câmpia Libertății, la Blaj, singurul oraș episcopal din România, a stat sub motto-ul: ”Să mergem împreună!” Un îndemn la unitate şi reconciliere a României.

Invitati :Pr. IULIAN BUDĂU si DIANA DUMITRASCU, jurnalist TVR

În 2019, papa Francisc a îmbrățișat România în fiecare localitate unde s-a aflat. A avut un mesaj diferit pentru cei pentru cei prezenți la București, la Blaj, la Șumuleu Ciuc și la Iași, unde a fost și întâlnirea cu tinerii, deși Iașul nu este o localitate cu o populație majoritar catolică, însă în Moldova sunt foarte multe comunități romano-catolice.
România, ţară majoritar ortodoxă, a fost vizitată în urmă cu aproape 26 de ani şi de Papa Ioan Paul al II-a, în perioada 7-9 mai 1999, o vizită la invitaţia patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Teoctist (1986-2007), şi a preşedintelui României, Emil Constantinescu (1996-2000). Vizita a durat trei zile și a avut o deosebită însemnătate istorică, fiind pentru prima dată de la marea schismă din 1054 când un papă vizita o țară majoritar ortodoxă.​

LIVE CARMEN RUSU de la Catedrala Sf Iosif in dialog cu Pr. ŞERBAN TARCIZIU, Purtător de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București

Sâmbătă, 26 aprilie, la ora 9:00, la Catedrala Sfântul Iosif, va avea loc Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc.
Sfânta Liturghie va fi prezidată de Excelența Sa Mons. Giampero Gloder, Nunțiu Apostolic în România și Rep. Moldova.
ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București, va fi prezent la funeraliile Papei Francisc la Vatican.

ZOOM CIPRIAN NECULA, sociolog

Papa Francisc a fost un obisnuit al comunitatilor sărace, defavorizate, al penitenciarelor, azilelor, periferiilor etc. In vizita sa istorică in România, a fost primul prelat din istorie care şi-a cerut scuze, în numele bisericii, pentru discriminare şi rele tratamente. Aşa cum titrează astăzi multe publicatii, "Papa a fost primul care..."-printre altele-a cerut în mod constant un rol mai mare pentru femei în guvernarea bisericii. A dorit să se schimbe legile bisericii și a acționat în acest sens.

ZOOM Preot DANIEL Nicolae AVRAM, Eparhia de Cluj-Gherla

Cartiel Papei Francisc publicate la Editura „Viața Creștină” a Eparhiei de Cluj-Gherla, cărți care poartă amprenta unui om al lui Dumnezeu cu inimă mare și credință vie.

În paginile lor regăsim simplitatea care vindecă, înțelepciunea care călăuzește,și, mai presus de toate, bucuria Evangheliei-trăită, vestită și împărtășită.

Dacă ar fi să alegem un cuvânt care să definească întreaga viață și misiune a Papei Francisc, acel cuvânt ar fi bucurie. O bucurie care nu este superficială, ci izvorâtă din întâlnirea vie cu Cristos. Cărțile sale rămân cu noi-ca lumină, ca mângâiere, ca chemare spre o viață plină de sens.

Tot eparhia Cluj Gherla se foloseste, în acţiunile caritabile şi de unul din autoturismele cu care Papa Francisc s-a deplasat pe parcursul vizitei in România.

DISCUŢIE DIANA DUMITRAŞCU, jurnalist TVR si Pr. IULIAN BUDĂU, ordinul iezuit

ZOOM IRINA MARGARETA NISTOR, critic de film

Există multe filme despre Vatican și viața Papilor, inclusiv despre viața Papei Francisc.

TELEFON VASILE BĂNESCU, teolog
Papa Francisc, etalon de modestie şi smerenie, care a impresioanat întreaga lume creştină (şi nu numai), dincolo de diferenţele confesionale
TELEFON Pr.ADRIAN DANCĂ, Radio Vatican
Ultimele pregătiri până la începerea slujbei de inmormântare.

Ce aşteaptă lumea catolică şi creştinismul în general de acum încolo?

Producatori: Raluca Neagu, Horaţiu Rusu

Transmisiune directă

 

Deși apartenența României la Uniunea Europeană a adus beneficii incontestabile, o disonanță profundă persistă.

Timișoara - oraș al florilor, al Revoluției, al palatelor, dar şi al delicateselor și al oamenilor cu bun simț

Pe 27 aprilie, cu echipa „Exclusiv în România” dăm o nouă raită prin Timişoara şi în apropierea oraşului de pe Bega. Ca de obicei, Cristian ...

Ediţii speciale şi înmormântarea Papei Francisc, în direct, la TVR

Televiziunea Română difuzează, sâmbătă, 26 aprilie, ediţii speciale dedicate unui moment istoric pentru întreaga lume: înmormântarea Papei ...

 

#tvr1