„Ora Regelui” a prezentat sâmbătă, 6 noiembrie, evenimentele organizate cu prilejul zilei de 25 octombrie, când Regele Mihai ar fi împlinit 100 de ani. Ediţia s-a difuzat la TVR 1 și online pe TVR+, de la ora 14.30.
„Cele mai importante lucruri de dobândit, după libertate și democrație, sunt identitatea și demnitatea”, spunea Regele Mihai. Vorbele sale profetice sunt citate tot mai des, în zilele noastre.
Ceremonia din Sinaia, locul în care s-a născut regele în urmă cu 100 de ani, a adunat sute de oameni care și-au dorit să fie alături de Familia Regală în acest moment special. A fost dezvelită o statuie impunătoare, în mărime naturală, care îl înfățișează pe Regele Mihai în uniforma de mareșal din timpul Celui de-al Doilea Război Mondial.
„De-a lungul vieții mele, farul luminos a tot ceea ce am făcut a fost tatăl meu; ori de câte ori mă întrebam în ce direcție să mă îndrept, nu trebuia decât să mă uit la acel far călăuzitor și să obțin răspunsul corect”, mărturisește Custodele Coroanei în momentul primirii titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Școlii de Diplomație și Relații Internaționale din Geneva, reînnoindu-și angajamentul față de români.
În preajma aniversării centenarului nașterii Regelui Mihai, la Palatul Regal din București, în Sala Tronului, au fost recompensate cu premii instituții, organizații și personalități din țară și din străinătate. Majestatea Sa Margareta a prezidat patru ceremonii succesive în care au fost înmânate burse regale, Înalte Patronaje, brevete de Furnizor Regal și decorații regale.
Lansarea monedei de aur cu tema „100 de ani de la nașterea Regelui Mihai I al României”, ca și lansarea în circuitul numismatic a replicii proof a monedei Ardealul Nostru, cunoscută din poveștile bunicilor drept „cocoșel de aur” sunt evenimentele dedicate de Banca Națională a României memoriei regelui. Muzeul BNR și Arhivele Naționale Române au prezentat o expoziție inedită cu obiecte personale și documente originale din viața Regelui Mihai, pe care le-au inclus și într-un album.
Imagini semnificative și pline de emoție au compus expoziția fotografului regal Daniel Angelescu sau pe cea realizată de Agerpres, cu planșe documentare despre activitatea regelui care pot fi văzute de public la Palatul Elisabeta.
Retromobil Club România și-a parcat cele mai interesante „interbelice” la intrarea în palat dorind să îi mulțumească regelui că a încurajat cultivarea pasiunii pentru vehiculele istorice.
Portretele Regelui Mihai din copilărie și din tinerețe se regăsesc și pe două timbre imprimate cu această ocazie. Emisiunea de mărci poştale omagială „Centenarul nașterii Regelui Mihai I” este alcătuită din două mărci poștale, o coliță nedantelată, un bloc de două timbre dantelate cu două vignete, un plic „prima zi” și două cărți poștale maxime, pentru pasionații de maximafilie.
La Muzeul Național Militar „Regele Ferdinand I”, Armata și Regele Mihai au fost sărbătoriți în același timp. Legatura vine din 25 octombrie 1944, când ultimele rezistenţe germane de pe teritoriul Transilvaniei au fost înfrânte, iar victoria finală a fost amânată deliberat deoarece Armata Română a vrut ca eliberarea ultimului petic de pământ românesc să fie un semn de devotament adus Regelui Mihai.
„Regele Mihai – un destin în slujba României” s-a numit dezbaterea susținută la Muzeul Național Peleș de către cercetătorii preocupați de faptele regelui. Muzeul pregătește, de asemenea, cea mai mare expoziție dedicată Regelui Mihai, cu obiecte personale rămase la castel după plecarea forțată a Suveranului, în 1948.
„Ora Regelui” se vede la TVR 1 sâmbătă, 6 noiembrie 2021, ora 14.30, la TVR Internațional – sâmbătă, 6 noiembrie 2021, ora 16.00, iar la TVR Moldova – joi, 11 noiembrie 2021, ora 16.00.
Montaj: Nicolaie Cernat
Redactor: Adelina Dumitrescu
Producător: Lidia Voicu
Realizator: Camelia Csiki
foto: romaniaregala.ro