loader
Foto

"Teleenciclopedia": Instrumentele muzicale | VIDEO

Sâmbătă, 7 ianuarie, de la ora 18:50, pe TVR 1 şi TVR+, v-am aşteptat cu o nouă oră magică la "Teleenciclopedia".

 

Teleenciclopedia

* Auguste Rodin (ep.3) Premieră

Începută în 1880, Poarta Infernului este destinată inițial Muzeului Artelor Decorative, ce urmează să fie amplasat în locul Palatului Orsay. Figurile inspirate din Divina Comedie a lui Dante, aflate pe monumentul de aproximativ 4 metri lățime, pe 6 și jumătate înălțime, se vor regăsi în creațiile lui Rodin din următoarele trei decenii. Succesul operei îi schimbă viața lui Auguste Rodin: pătrunde în „lumea bună” și începe relația pasională cu tânăra sculptoriță Camille Claudel.


* 1917: Un an, două revoluții (ep. 2)

Capitala Rusiei țariste, Petrograd, era un loc al contrastelor. De o parte, splendide palate, magazine, clădiri de birouri și reședințe moderne; Sfântul Sinod, Universitatea, Academia de Științe. De cealaltă, cartierele sărace, unde abia își duceau traiul familiile muncitorilor. În februarie 1917, plebea resimțea puternic lipsa mijloacelor elementare de subzistență, implicarea Rusiei în conflictul mondial, adâncind criza. Fără materii prime, numeroase fabrici au închis porțile, iar alimentele s-au raționalizat. Confruntarea dintre cele două lumi devenise inevitabilă, singurul care ar fi putut calma atmosfera fiind țarul Nicolae al II-lea. Însă, acesta se afla în Moghiliov, la circa 700 de kilometri de capitală, la sediul STAVKA – conducerea supremă a forțelor militare.


* Instrumentele muzicale (ep. 2) Premieră

Trăim într-un mediu extrem de gălăgios, pentru că orice obiect care vibrează poate produce sunete. Nu există liniște absolută, nicăieri și niciodată. În natură, nu le auzim diferențiate, ci combinate, câteodată în mod plăcut. Compozitorii au găsit inspirația în această „muzică” spontană. Probabil cel mai grăitor exemplu este seria Anotimpurile, scrisă de Antonio Vivaldi, în secolul al XVIII-lea. Concertele evocă ploaia, șuieratul viscolelor, arșița verii, bucuria renașterii naturii…


* Patagonia (ep. 7) Premieră

Ne apropiem de capătul călătoriei noastre prin Patagonia, legendara „Țară a Oamenilor cu Picioare Mari”, cum au poreclit-o, în 1520, primii europeni, sosiți aici împreună cu Fernando Magellan, impresionați de statura semeață a indienilor Tehuelche. Șoseaua se oprește pe malul Strâmtorii Magellan, unde Oceanul Atlantic întâlnește Pacificul. În secolul al XVI-lea, corăbiile spaniole au descoperit insulele datorită focurilor aprinse de băștinași, așa că au numit locul Tierra del Fuego. Acolo se întinde, parcă încremenit în anii 1800, Estancia Maria Behety, domeniu care conservă o altă tradiție, cea a coloniștilor crescători de animale. Zona, aflată la jumătatea distanței dintre Punta Delgada și Ushuaia, este centrul comerțului cu lână din Tierra del Fuego, domeniu clasat pe locul cinci la nivel global, cu o producție anuală de peste 40.000 de tone.

Producător Oana Haşegan
Redactori: Ioana Dimoftache, Viviana Roșca

** ACEST PROGRAM POATE FI VIZIONAT DE COPIII IN VARSTA DE PANA LA 12 ANI NUMAI CU ACORDUL SAU IMPREUNA CU PARINTII ORI FAMILIA (AP)

21:00 Columbo

Film serial *

Episodul 6: Columbo păcălit (COLUMBO CRIES WOLF-SUA, 1990)

Regia Daryl Duke

Cu: Peter Falk, Ian Buchanon, Deidre Hall

* Serial poliţist. Ce s-a întâmplat cu femeia de afaceri Dian Hunter? Toată lumea crede că a plecat în Anglia pentru a-și vinde acțiunile la revista pentru bărbați "Bachelor's World", însă ea n-a mai ajuns la întâlnirea stabilită. Locotenentul Columbo este convins că partenerul ei de afaceri și fostul iubit, fotograful Sean Brantley, a ucis-o pentru a o împiedica să finalizeze vânzarea. Însă a dovedi acest lucru este cu totul altă poveste, iar Sean îi pregătește câteva surprize lui Columbo.

23:00 Telejurnal

*Ştiri* Sport* Meteo. Prezintă Eugen Rusu

Producatori: Diana Anghel, Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
Genială, rebelă și condamnată de destin: Povestea dansatoarei şi coregrafei Isadora Duncan, miercuri seară, la TVR 1

S-au scris cărţi şi s-au făcut mai multe filme despre viaţa tumultoasă, tragică a Isadorei Duncan... Poeţi i-au dedicat volume de poezii. ...

Povestea din ochii lor. Sezon nou

Povestea din ochii lor. Sezon nou

publicat: vineri, 16 octombrie 2026

Povești cu și despre animale: de la dezbaterile Animal Summit la miracolul cățelușei Hiena și spectacolul naturii. "Povestea din ochii lor" ...

Istoria poștei autohtone, cum a ajuns Principele Carol în România şi cum primesc copiii defavorizaţi din Târnăveni... bunici de împrumut – sâmbătă, la „Ora Regelui”

Un reportaj despre cum s-a ajuns de la „călăraşii” care străbăteau târgurile la statului de Furnizor al Casei Regale al Poştei Române, un ...

 

#tvr1