loader

Unde-i acasă? pentru românii din Suedia

Duminică , 2 aprilie, la ora 21.00, TVR 1 şi TVR HD vedem al doilea episod al seriei de reportaje Unde-i acasă?, realizată de jurnalista Irina Păcurariu. Proiectul este o radiografie selectivă, dar onestă a diasporei româneşti.

 

Irina Păcurariu

În episoadele doi şi trei ale seriei Unde-i acasă?, aflăm despre aşa numitul „model suedez" în ochii românilor care l-au ales. Ce înseamnă acest model? Ne explică Irina Păcurariu, realizatoarea seriei: „O ţară unde 85-90% este procentul de participare la vot, transparenţa cheltuirii banilor publici e stipulată de acum 200 de ani în Constituţie, cu politicieni care nu sunt privilegiaţi în faţa legii şi nu se bucură de niciun fel de imunitate sau unde directorul celui mai mare spital din Scandinavia stă la coadă, ca orice alt pacient. Câte puţin din toate şi mult mai mult, ca la un bufet suedez, unde gazda şi invitaţii pun pe masă tot ce au de împărţit cu restul lumii. La 10 ani de la aderarea României în UE, între Eurovision şi decernarea Premiilor Nobel, românii deveniţi suedezi de curând dau din casă, pardon, din noul acasă” (Irina Păcurariu).

Unde-i acasă? pentru românii din Suedia ne spun şi:

Mariana Batali, fostă Turcanu, ştie ce înseamnă plecările. În anii ‘90 a ajuns în România, trecând definitiv Prutul dinspre Moldova. Avea 20 de ani, iubea muzica şi în România a cântat, a avut o trupă şi, în 1994, a făcut chiar parte din grupul care l-a acompaniat pe Dan Bitman la prima participare a României pe scena Eurovision. Viaţa artistică din Suedia i-a dat şansa unei cariere, care, la un moment dat, a bifat ceea ce îşi doresc mulţi, a făcut parte din juriul Eurovision. La Stockholm, Eurovision e un fenomen, Suedia a câştigat trofeul de 5 ori şi a participat de 55, dar şi un produs de export, indiferent în ce ţară este finala, mare parte din echipa de producţie este suedeză.

Aurelian Bria este dintre românii pe care Suedia i-a chemat. Inginer, specialist în telecomunicaţii şi radioamator pasionat, s-a simţit binevenit din prima clipă. Împotriva vremii, a decis să rămână şi chiar şi-a adus, la puţină vreme, soţia. Între timp a făcut un doctorat şi din 2008 lucrează la Ericsson, una dintre marile mărci suedeze.

(w882)

Daria Glaessgen este medic, şef de catedră la Facultatea de Medicină şi medic specialist în ginecologie oncologică la clinica de oncologie din Spitalul universitar Karolinska, cel mai mare spital din Peninsula Scandinavă.

(w882)

Mircea Oprica, doctor neurolog, responsabil pentru instruirea medicilor rezidenţi (premiat ca cel mai bun conducător al rezidenţilor din Stockholm).

Amelia Ureche este creator de modă, a reprezintat Suedia într-un popular spectacol de televiziune numit Fashion House, unde a remarcat-o faimosul Valentino.

La zece ani de la integrarea în UE, nu se ştie de fapt numărul exact al românilor plecaţi. Sunt doar estimări: între 3 şi 4 milioane. Ceea ce se cunoaşte concret este câţi bani au trimis acasă – mai mult de 52 de miliarde de euro, cu mult peste valoarea investiţiilor străine din aceeaşi perioadă. „La zece ani de la intrarea în UE, milioane de români au ajuns să se împartă între două lumi, două vieţi, două ţări. Uneori, şi două identităţi. Duminică seara, la TVR 1 şi TVR HD, timp de patru săptămâni, în cinci destinaţii din Europa şi, normal, acasă, în România, vă aştept să le intrăm în casă împreună!”, ne spune realizatoarea TVR Irina Păcurariu.

(w882)

Proiectul ei, Unde-i acasă?, lansat de TVR 1 duminică, 19 martie, este o radiografie selectivă, dar onestă a diasporei româneşti. Filmate în comunităţi de români din diverse ţări europene - Italia, Portugalia, Germania, Suedia, Franţa – reportajele Irinei Păcurariu spun poveştile românilor din afara ţării, puse în oglindă cu istorii de viaţă ale celor rămaşi în România. Le aflăm duminica seara, de la ora 21.00, timp de patru săptămâni.

(w882)

Echipa Irinei a filmat şi a stat de vorbă cu români cu cele mai variate profesii, de la medici la electricieni, până la IT-işti, profesori, femei care îngrijesc bătrâni sau fac curăţenie în case, piloţi de avioane, specialişti în comunicaţii, muzicieni, mici antreprenori, creatori de modă sau antrenori de tenis. Personajele reportajelor au reşedinţe în ţările amintite şi fiecare ne prezintă perspectiva personală: şi asupra ţărilor de adopţie, şi despre ţara lăsată în urmă.

Seria de reportaje Unde-i acasă? poate fi vizionată la TVR 1, TVR HD şi TVR+ în 19 martie, 2, 9 şi 23 aprilie.

 

2:30 Departamentul Q: Mesajul din sticlă

* (DEPARTMENT Q: A CONSPIRACY OF FAITH-Danemarca, 2016)

Regia: Hans-Petter Moland

Cu: Nikolaj Lie Kaas, Fares Fares, Pal Sverre Hagen

*Thriller, după un roman al scriitorului danez Jussi Adler-Olsen.

Redactor: Vlad Ţurcan

(Reluare)

4:30 In gradina Danei

Producător Dana Constantinescu

(Reluare)
 
Hărțuirea morală la locul de muncă

Hărțuirea morală la locul de muncă

publicat: miercuri, 26 noiembrie 2025

Hărţuirea morală la locul de muncă nu este doar un conflict între colegi sau o ceartă ocazională, este un comportament repetitiv şi intenționat ...

Loredana Iordache: „Avem șansa să mergem la muncă într-un loc cu adevărat special și încărcat de istorie”

Loredana Iordache este o fată ambițioasă, tenace, care își trăiește acum visul. Visul de a avea o familie frumoasă și o carieră, spun cei din ...

Obținerea cetățeniei române: drepturi, pași, responsabilități

Cum se dobândeste cetăţenia română? Ce acte sunt cerute pentru cererea de dobândire? Există un jurământ sau un document final care confirmă ...

 

#tvr1