loader
Foto

Galerie foto

Alexandru Dabija: „În ziua de azi, nici comic nu mai poţi fi, eşti corectat non-stop”

Un personaj savuros, cu umor, critic, dinamic, uneori cu capul în nori, dar şi cu picioarele bine ancorate în realitatea lumii înconjurătoare. Regizorul Alexandru Dabija este invitatul Marinei Constantinescu la „Nocturne”. La TVR 1, 9 ianuarie, ora 23.00.

 

Marina Constantinescu
Nocturne

Invitatul Marinei Constantinescu în ediţia „Nocturne” de luni, 9 ianuarie, este regizorul Alexandru Dabija, el însuşi un personaj savuros, cu umor, critic, dinamic, atât cu capul în nori, cât şi cu picioarele bine ancorate în realitatea lumii înconjurătoare.

O discuţie savuroasă cu regizorul de teatru şi actorul Alexandru Dabija urmărim luni, 9 ianuarie, ora 23.00, la „Nocturne”, pe TVR 1.

(w882)

Alexandru Dabija s-a născut în 13 februarie, la Piatra-Neamţ şi a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, secția Regie de teatru. Şi-a făcut debutul tot la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în 1976, cu spectacolul „Răfuiala”, de Philip Massinger, obținând premiul pentru cel mai bun regizor al anului. De altfel, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț a fost regizor între 1978 şi 1991. Apoi, regizor la Teatrul Odeon din București din 1991 şi director al Teatrului Odeon între 1991 şi 1994, 1996-2002. Este invitat să regizeze la Porto, Berlin, Bruxelles, Atena. Montează spectacole la Teatrul Bulandra, la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București, însă multe dintre zecile de piese ale regizorului Alexandru Dabija s-au jucat pe mai toate scenele teatrelor bucureştene, dar şi din ţară (Tg. Jiu, Cluj, Ploieşti, Galaţi, Bacău, Târgu Neamţ). Ca actor, debutează în scurtmetrajul „O umbră de nor”, la propunerea regizorului Radu Jude, în ale cărui filme continuă să joace (în aproape toate filmele acestuia). Pentru excelenta interpretare a rolului boierul Iordache Cîndescu, din filmul „Aferim!” (regizor Radu Jude, lansat în 2015), Alexandru Dabija a fost răsplătit cu Premiul Gopo pentru cel mai bun actor în rol secundar. Numeroase alte premii i-au revenit pentru prolifica activitate regizorală.

Alexandru Dabija, un jucător în „farsa numită viaţă”, dar şi la păcănele, table, zaruri...

La „Nocturne”, răscolind memoria în căutarea unor „amintiri-bijuterie", aflăm de la Alexandru Dabija că întâia mare aşteptare personală de la capitalism era să poată coborî din bloc, chiar şi la 2 noaptea, să-şi cumpere ţigări şi bere. A intrat şi în politica în anii '90, cu naivitatea şi speranţa specifică vremurilor, însă mai toate aşteptările i-au fost înşelate. Doar cea cu ţigările şi berea s-a împlinit.

Alexandru Dabija este un jucător, atât în „farsa numită viaţă”, cât şi la poker, păcănele, table, zaruri. Paradoxal, pentru că nu pare că ia nimic în joacă... O oarecare tristeţe şi resemnare se simt în mărturisirile sale cutremurătoare despre fragilitatea umană din aceste timpuri.

„Cred că am fost dăruit cu un minimum talent pedadogic”, spune el, dar de profesorat s-a lăsat repede, sistemul academic dezamăgindu-l: „E jale!", exclamă invitatul Marinei Constantinescu, referindu-se la subiect.

Vom fi martorii unei pledoarii împotriva fenomenului de "politically correctness": „În ziua de azi, nici comic nu mai poţi fi, eşti corectat non-stop”, punctează Alexandru Dabija.

(w882)

​Emisiunea „Nocturne” a revenit cu un nou sezon la TVR 1 din 19 septembrie. Alături de Marina Constantinescu, facem încă un pas pe drumul cunoaşterii elitelor din cele mai diverse domenii, o umilă reverenţă în faţa lor şi a valorilor pe care le urmează, fără excepţie, în această lume tot mai superficială. Ambasador al României în Franţa timp de 6 ani, acum secretar de stat la MAE, Luca Niculescu, violonistul Valentin Albeşteanu, Emil Dobrovolschi, pilot care se poate lăuda cu o uriaşă experienţă de zbor, actriţa Coca Bloos s-au numărat printre invitaţii Marinei Constantinescu la acest sezon „Nocturne”, la TVR 1.

Realizator: Marina Constantinescu

Regizor artistic: Aurel Badea

Redactor: Oana Cucuruzeanu

 

0:10 Tu votezi România!

Dezbatere electorală alegeri prezidenţiale-Tur2

Moderatori: Ramona Avramescu şi Marian Voicu

Coordonator Smaranda Vornicu

(Reluare)

1:40 Darul lui Jonas

(THE GIVER-SUA, 2014)

Regia Philip Noyce

Cu: Meryl Streep, Jeff Bridges, Brenton Thwaites, Taylor Swift, Alexander Skarsgaard, Katie Holmes

Dramă, SF.

(Reluare)
 
Probleme la bloc, rezolvări în instanță

Probleme la bloc, rezolvări în instanță

publicat: miercuri, 14 mai 2025

Legea Asociațiilor de Proprietari este în continuare criticată de proprietari, președinți de asociații, administratori și specialiști. Din ...

Cu iubire, despre meşteşuguri încă vii şi salvatori de suflete, la „Exclusiv în România”

Cristi Tabără, Ilinca Ciobanu şi echipa „Exclusiv în România” ne propun să cunoaştem „Argeșul oamenilor care salvează”. O călătorie în tihnă, pe ...

Bucuria lucrurilor autentice, la târgul „Suflet de România”, în Săvârşin

O vizită la Unitatea Specială de Aviaţie din Bucureşti, volumul „Pictorii români şi Franţa (1834-1939)”, ce prezintă Şcoala de pictură românească ...

 

#tvr1