loader

Christian Dior şi Castelul Kerak, în sumarul Teleenciclopediei

Sâmbătă, 25 februarie, la TVR 1, de la ora 18:50, a fost difuzata o noua editie Teleenciclopedia.

 

Teleenciclopedia

Editia este disponibila online pe TVR+.

HAUTE-COUTURE

După al Doilea Război Mondial, Franţa, extenuată şi cu economia la pământ, cedase Statelor Unite ale Americii vechiul său privilegiu de ,,arbitru al eleganţei”.

Dar în 1947, Christian Dior, aproape un necunoscut, inventa conceptul „New Look” – stârnind admiraţia unora şi dispreţul altora.

(w235) Dior(w235) Dior

SIGIRIYA

Ajungem în Sri Lanka unde cetatea Sigiriya, o fortăreaţă de piatră, precum şi peştera cu picturile „dansatoarelor celeste” hinduiste ne apropie de bogăţiile nemăsurate ale acestei părţi de lume.

(w500) Sigiriya

TAMARINUL

Iubitorii lumii verzi şi ai naturii în general află, din acest episod al Teleenciclopediei, mai multe informaţii despre tamarin, zis şi tamarind, specific zonelor tropicale. Este una dintre cele 1.500 de specii de acacii, răspândite în Africa, India şi Australia.

CASTELE CRUCIATE

Aflăm, în Teleenciclopedia din 25 februarie, povestea unui alt castel cruciat. Sub conducerea seniorului Payen le Bouteiller – adică Payen Paharnicul, potrivit rangului pe care-l avea la Curtea regelui Ierusalimului – în 1142 s-a ridicat Castelul Kerak, unul dintre cele mai mari din Transiordania, după cum atestă vestigiile sale.

(w500) Castelul K

ORNITOFAUNA DIN ŢARA GALILOR

Wales, cunoscută drept Ţara Galilor, parte integrantă a Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, nu depăşeşte 21.000 de kilometri pătraţi, dar se mândreşte cu o extraordinară varietate de habitate şi cu o mare diversitate ornitofaunistică. Din secretele căreia desluşim în ultimele minute ale ediţiei din 25 februarie a emisiunii cultural-educative de sâmbătă seara de la TVR 1.

***


Din 1965, când a fost lansată de Octavian Paler la Televiziunea Română, Teleenciclopedia a „luminat" perioada comunistă pentru mulţi români. Astăzi, încă mai trezeşte melancolia în oamenii care au crescut cu ea, iar pentru cei mici reprezintă o oază de educaţie, păstrându-şi formatul şi rolul, prezentând documentare cu subiecte diverse: natură, tehnologie, artă, sănătate etc.

Producător: Oana Haşegan

Realizator: Cornelia Rădulescu

***

Ediţiile emisiunii Teleenciclopedia sunt disponibile pe portalul TVR+ timp de şapte zile de la difuzare.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe tabletă sau telefon mobil.

Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS si Android.

11:00 Eu pot!

Realizator şi producător Anca Mazilu

(Reluare)

11:30 Teleshopping

 
Cine moștenește averea după un deces?

Cine moștenește averea după un deces?

publicat: joi, 08 mai 2025

Cine are dreptul la moștenire și cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală și care sunt moștenitorii rezervatari? Când începe ...

Echilibru între educație, tradiție și identitate în comunitatea romă din Ștefănești - Botoșani | VIDEO

În contextul eforturilor de integrare socială și promovare a egalității de șanse, educația joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor ...

Parada războiului, la Moscova. Vineri, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre ce mai postează Elon Musk pe X sau pana de curent ce a anesteziat Spania. Pe 9 mai, de la 18.45, Marian Voicu ne ...

 

#tvr1