loader
Foto

Despre proiectul Fit for 55 şi alţi „balauri”, în noul sezon „Europa mea”

Din 9 octombrie, Gabriel Giurgiu desluşeşte pe înţelesul tuturor cele mai dificile subiecte pe teme europene, în noul sezon „Europa mea”. Emisiunea se vede sâmbăta, de la ora 11.00, la TVR 1.

 

Europa mea

Până în 2023, România va trebui să renunţe la încălzirea cu lemne – este una dintre informaţiile care au stârnit discuţii aprinse în comunităţile mari şi mici. Şi, chiar dacă lucrurile nu sunt, în realitate, chiar atât de drastice, ştirea porneşte de la o decizie luată asumat, în baza unui program bine stabilit. Astfel de informaţii „bombă” preia Gabriel Giurgiu şi în noul sezon „Europa mea”, traducându-le pentru tot românul. Din 9 octombrie, de la ora 11.00, euro-jurnalistul Gabriel Giurgiu ne propune subiecte dintre cele mai complicate, tratate „cu cât mai mult umor posibil”, în fiecare sâmbătă, la „Europa mea”.

Ediţia care deschide noul sezon al emisiunii nu se dezice de intenţia declarată a realizatorului: „Va fi analizat ezotericul #Fitfor55, aparent enigmanticul pachet legislativ dedicat combaterii schimbărilor climatice”, anunţă Gabriel Giurgiu.

„Invitaţii sunt direct implicaţi în temă, fiind vorba despre Cristian Buşoi, preşedintele Comsisiei ITRE (Întreprinderi şi Cercetare) a Parlamentului European şi Marian Jean Marinescu, membru în Comisia TRANS (Transporturi) a aceleiaşi instituţii. Tema este mult prea importantă pentru fiecare dintre noi, de felul în care se rezolva tema propusă va depinde bună parte din prosperitatea celor mai mulţi dintre noi, mai spune jurnalistul TVR.

(w882)

Încă privim Uniunea Europeană cu ochi „străini, ca pe o entitate situată undeva în afara noastră”, constată Gabriel Giurgiu. E motivul pentru care realizatorul „Europa mea” își doreşte să ne schimbe perspectiva: „UE nu este politica externă, este politica internă a României”, explică el cu o voce sonoră, greu de ignorat. Cum ne convinge că aşa e? Cumva neconvenţional, neaoş, cu umor. Ceea ce îşi propune emisiunea, şi în acest sezon, este să ne ajute să înţelegem Europa cu bune şi cu rele, să privim realişti Bruxelles-ul şi să conştientizăm că „nu e nici balaur, dar nici Zâna cea bună”. În „Europa mea”, Uniunea Europeană e o enigmă ceva mai uşor de descifrat.

12:35 Pictorul de la curte

(PAINTER OF THE WIND-Coreea de Sud, 2008)

Episodul 19

Regia: Jang Tae-yoo, Jin Hyuk

Cu: Moon Geun-young, Park Shin-yang, Bae Soo-bin

Dramă.

Redactor Cristina Crăciun, Anca Radu

(Reluare)

14:00 Telejurnal

* Ştiri* Sport* Meteo

Prezintă Andra Soceanu/ Loredana Iordache

Producător Anamaria Panait

Transmisiune directă

ACEST PROGRAM SE ADRESEAZĂ ŞI PERSOANELOR CU DEFICIENŢE DE AUZ

 

Înființarea primei cooperative organice care s-a alăturat programului "Grădina Noastră" al unui retailer important are în spate o poveste de ...

Universul Credinței:

Emisiunea „Universul Credinței” deschide un nou capitol și vă invită să urmăriți o serie de documentare dedicate sfinților canonizați recent de ...

Sighișoara, cetatea a cărei inimă bate în ritmul diversității

Între 27 - 31 august, în cetatea Sighişoarei prinde viață, într-un mod cu totul special, cel mai mare festival intercultural din România. ...

 

#tvr1