Emisiunea revine de sâmbătă, 12 octombrie, ora 21.00, cu reportaje despre situaţia transplantului în România. Urmăriţi mărturiile tulburătoare despre ce şanse la viaţă au pacienţii de pe listele de aşteptare din România.

Emisiunea de publicistică “Dosar România” deschide grila de toamnă a TVR cu doua reportaje tulburătoare despre situaţia transplantului in România. În “Şansa la viaţă” (partea I şi partea a II-a), Alina Grigore,  realizatoarea reportajelor, aduce în prim-plan mărturii impresionante ale unor copii şi adulţi care au trecut prin situatii-limită, pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare, oameni salvaţi, părinţi îndureraţi care au găsit în ei puterea de a salva alte vieţi, medici excepţionali. Punem cap la cap verigile care compun activitatea complexă de transplant şi arătăm problemele cu care se confruntă acest sistem medical de elită: de la declararea morţii cerebrale, discuţia cu familiile potenţialilor donatori, transportul echipelor de prelevare, costurile unui transplant, până la asigurarea medicaţiei imunosupresoare, fără de care cei care au trecut printr-o astfel de intervenţie majoră nu pot supravieţui.  Sunt peste 6.000 de oameni pe listele de asteptare şi au fost 65 de donatori în moarte cerebrală anul trecut. Numărul donatorilor continuă să scadă.

ŞANSA LA VIAŢĂ (I)

Sâmbătă, 12 octombrie, ora 21, pe TVR1

Sunt două bătăi de inimă şi doar 4 ore între Sfârşit şi Început, Moarte şi Viaţă,  Cer şi Pământ.

“Inima este cel mai sensibil organ la situaţii de ischemie, perioada în care nu mai e în activitate. Şi această perioadă este de patru ore. (…) Totul se desfăşoară contra cronometru. Transplantul nu este o operaţie, ci o stare de spirit în care toate echipele se coordonează pentru ca lucrurile să meargă cum trebuie. Pe lista de aşteptare (a clinicii din Târgu Mureş-n.r.) sunt aproximativ 100 de pacienţi cu insuficienţă cardiacă în stare avansată. O parte din ei sunt încă stabili, pe tratament, urmăriţi periodic. Aproximativ 30 dintre aceştia sunt pe lista de urgenţă şi au nevoie de transplant mâine sau azi! În cazul inimii, în România timpul mediu de aşteptare este undeva la un an, un an şi jumătate maximum. Important e ca pacienţii critici să aiba acces rapid la un transplant”, explică situaţia Prof.dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş. Care punctează tototdată problemele cu care se confruntă un sistem medical de elită care nu este permanent încurajat, susţinut şi finanţat pe măsura nevoilor.

Echipa Dosar România a avut şansa să vadă cum medici excepţionali dau viaţă.

“Vă invit alături de noi într-o călătorie unică. În fiecare zi, Profesorul Horaţiu Suciu şi echipa pe care o coordonează salvează vieţi. Cu mult har şi cu suflet, aceşti chirurgi cos inimi de copii şi de oameni mari. În cazul transplantului este însă o situaţie excepţională. Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a rămas singurul din România unde se mai fac astfel de operaţii salvatoare. Fără de care pacienţi cu inima mult prea slăbită şi care, uneori, uită să mai bată, nu ar supravieţui. În sala de operaţie, funcţiile inimii si plămânilor sunt susţinute de un aparat de circulaţie extracorporeală. Treptat, pacientul este deconectat de la acest suport şi inima începe, din nou, să bată. Dar sunt şi situaţii când inima nu porneşte imediat. Se ajunge la masaj cardiac sau la defibrilare. Întâi timid, iar mai apoi cu putere, inima reîncepe să bată. Momentul este cu adevărat înălţător. Mărturiile emoţionante pe care vi le prezentăm sunt însoţite şi de imagini surprinse în situaţii-limită”, povesteste Alina Grigore, realizator TVR1.

Alexandru Lazăr avea 24 de ani şi locuia în Anglia când starea lui de sanatate s-a deteriorat brusc. La 25 de ani suferea deja de insuficienţă cardiacă avansată, în stadiu terminal. A fost salvat la Târgu Mureş. A fost al doilea transplant cardiac din acest an.

“În ultimul an am venit acasă pentru că nu mai puteam să muncesc, nu mai puteam să mai umblu. Am ajuns în carucior cu rotile. M-am umflat farte tare la picioare şi la burta. Am crezut prima dată că am ceva la stomac, vomam foarte mult. La spital mi-au spus ca am inima foarte slăbită, undeva la 25-30 la sută. Între timp am ajuns la Târgu Mures. S-o depistat că îi o boala din naştere şi încet, încet boala asta o avansat. Am stat aici opt săptămâni. Eram aproape la zero şi am avut norocul unui transplant. M-am trezit alt om, credeţi-mă! Şase luni jumătate n-am umblat deloc. Şi la trei zile după transplant am început să umblu. M-am recuperat foarte bine, e ceva fenomenal!”, mărturiseşte, cu emoţie şi recunoştinţă, Alexandru Lazăr.

În pieptul lui Alexandru bate acum inima unui bărbat de 39 de ani, victima unui accident rutier, care a intrat în moarte cerebrală. Familia lui a înteles că cel drag, înainte să plece în lumea de dincolo, încă poate salva vieţi aici.

Un alt tânăr, de 27 de ani, a trecut prin cea mai mare cumpănă a vieţii lui în urmă cu zece ani. Era în liceu şi s-a prăbuşit pe terenul de fotbal. Medicii au descoperit că suferea de cardiomiopatie dilatativă. O boală în care inima cedează puţin câte puţin. Cu timpul, starea de oboseală devine permanentă şi copleşitoare. Vlad Nedelea trăieşte pentru că medicul Horaţiu Suciu i-a redat speranţa.

“În mod normal există acea fracţie de ejecţie a inimii pe care un om sănătos o are undeva la 60-61 la sută. La mine ajunsese la 18-19 la sută, iar în timp ce am stat în spital până când am fost operat scăzuse la 10-11 la sută. Am avut şi un defibrilator montat, care îmi dădea şocuri electrice atunci când inima se oprea. Şi am primit cinci socuri consecutive într-o seară. Acel defibrilator dădea şase şocuri. La mine s-a oprit la cinci”, rememorează Vlad Nedelea, acel moment dramatic. Încurajat permanent de familie şi de colegii săi din liceu, a rezistat până la transplant.

Pentru Prof. Suciu, cazul lui Vlad a fost cu totul aparte. Se ataşase foarte mult de acel adolescent pe care îl vedea în fiecare zi, care nu şi-a pierdut niciodată optimismul. Nici atunci când era pe marginea prăpastiei.

“La sfârşitul intervenţiei a facut un stop cardiac. Cînd eram ieşiti din circulaţia extracorporeală, practic înainte de a închide pacientul. În timp ce masam (n.r. masaj cardiac) mă gândeam: oare ce o să le spun parinţilor? În câteva  secunde prin mintea mea au trecut multe, tocmai pentru că mă ataşasem foarte mult emoţional de el. Băiatul ăsta drăguţ, care şi-a pus atîtea speranţe şi era atât de optimist! Să se întâmple ceva cu el? Nuuuu! Acel moment m-a marcat pentru totdeauna şi am învăţat foarte multe din asta. Din fericire lucrurile au mers bine, l-am resuscitat şi evoluţia a fost foarte bună”, îşi aminteşte dr. Suciu.

In liceu Vlad si-a dorit să fie programator. Din elevul cu media 9.96 la profilul Matematica-Informatică, a ales până la urmă  jurnalismul sportiv. O profesie care l-a apropiat de marea sa pasiune: fotbalul.  Doar că acum Vlad nu mai trece meciurile prin filtrul unui adolescent, ci al unui gazetar care înţelege mult mai bine fenomenul şi analizează totul cu un ochi critic.

Vlad Nedelea: “Viaţa mea decurge absolut normal. Mai joc fotbal din când în când. Nu mai am aceeaşi rezistenţă, dar ţin pasul cât de cât. Am 27 de ani, sunt la începutul vieţii de adult. E o viaţă cât se poate de normală şi de frumoasă, pe care o trăiesc la maximum!”.

De o inimă nouă a depins şi viaţa lui Doru Gabriel Vlad. Un maestru bucătar din Constanţa, în vârstă de 48 de ani. Când l-am filmat, era urgenţă medicală. Câteva luni mai târziu, a avut şansa unui transplant salvator.

Dumitru Daniliuc este un părinte care şi-a pierdut fiul în urmă cu 19 de ani. Când transplantul era la început de drum în România. În durerea cumplită prin care a trecut, acest tata a avut puterea să facă un gest umanitar salvator pentru alţi semeni. Mădălin avea 16 ani şi era printre primii din clasa la Informatică. Un adolescent sportiv şi cândva, plin de viaţă, s-a stins brusc, sub ochii tatălui său.

Dumitru Daniliuc, despre cel mai dureros moment al vieţii lui: “Era a doua zi de Paşte, pe 2 mai, în 2000. Am primit un telefon de la poliţie: dle Daniliuc, veniţi până la noi că s-a întâmplat ceva grav. Mi-au zis că fiul meu a suferit un accident pe trecerea de pietoni şi e în stare foarte gravă. Am fugit repede la spital, la Urgenţă (…) Capul i- a fost spart rău şi-i curgea creier din ureche. (…) L-au dus la reanimare, l-au pus sub aparate. (…)Au venit doi doctori la mine:  dle Daniliuc, dvs şi în primul rând copilul, puteti să salvaţi cel puţin patru vieţi (…) Era 7-8 seara şi m- am dus lângă el să vorbesc cu el. Fiind în moarte cerebrală, nu mai funcţiona creierul lui, dar am zis că vorbesc cu el şi l-am întrebat dacă ar fi de acord ca el sa poată avea nişte prieteni, cărora să le poată da din nou viaţă (…)Am simţit că, dacă organele copilului meu vor fi transplantate, în loc de un copil pot să consider că o sa am alţi patru sau cinci copii.  Şi, cel puţin, ştiu că o mare parte din copilul meu nu e în mormânt, ci în trupul acestor oameni care pot fi oricând ca şi copiii mei! Le doresc multă sănătate şi le transmit din partea mea: niciodată  să nu uitaţi. Mergeti, puneţi o lumânare şi gândiţi-vă la cel care v-a dat, din nou, viaţă ! “ .

Timpul în care aparatele pot susţine funcţiile organelor este limitat, precizează medicii. După ce nu mai exista activitate cerebrală, inima se va opri iar organele cedează rând pe rind. Cu o experienta de patru decenii pe Terapie Intensivă, Profesorul Ioana Grinţescu ne spune cum se stabileşte diagnosticul de moarte cerebrală. In baza unui protocol foarte strict şi a unor investigaţii medicale detaliate, menite a elimina şi cel mai mic dubiu. Şefa Sectiei ATI a Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti explică tototdată care este diferenţa dintre comă şi moarte cerebrala. Diferenţa dintre viaţă şi moarte.

Prof.dr. Ioana Grinţescu, şefa Secţiei Anestezie-Terapie Intensivă, Spitalul de Urgenţă Floreasca: “Un pacient în comă are o gravă tulburare cerebrală, dar are circulaţie cerebrală. În funcţie de cauză, există şanse să se superficialize coma şi să se ajungă în unele situaţii la recuperare. Moartea cerebral înseamnă moarte. Pacientul nu are cum să îşi mai revină. Deoarece moartea cerebrală este echivalentă cu încetarea tuturor activităţilor creierului, inclusiv a trunchiului cerebral, care vor fi expuse unor procese de necroza, de distrugere. Practic, pacientul este decedat când se pune acest diagnostic. Moartea este de două feluri: încetarea activităţii cardio-respiratorii sau încetarea completă a activităţii cerebrale prin modificari morfo-funcţionale foarte severe. În cea de a doua situaţie, nu mai există control central. Centrii care guvernează activitatea cardiacă, respiratorie, sunt în creier şi în trunchiul cerebral. Practic activitatea centrilor e anulată, pentru că nu mai avem activitate cerebrală. Şi atunci pacientul nu mai respiră singur, are nevoie de un suport serios de susţinere a funcţiei cardio-respiratorii. Asta înseamnă că aparatele vor respira în locul lui, vor stimula tensiunea, pulsul, vom avea grijă de funcţia renală profund alterată. Toate acestea susţin funcţionalitatea organelor în vederea posibilităţii donării lor. Pentru că dacă nu ar exista aceste aparate, preţ de câteva minute, până la o oră pacientul nu ar mai exista. La început organele raspund la acest tratament de suport, care controlează funcţiile vitale, dar procesele metabolice de degradare continuă şi, la un moment dat, nu mai este posibil”.

Activitatea complexă de transplant porneşte din momentul în care se declară moartea cerebrală. Medicii de Anestezie -Terapie Intensiva reprezintă prima verigă, pentru că ei identifica potenţialii donatori şi anuntţăcoordonatorii de transplant. Coordonatorii sunt a doua verigă. Ei duc mesajul mai departe şi discută cu familiile.

“Totul trebuie să pornească de la înţelegerea importanţei şi altruismului profund al gestului de donare. E o problemă de solidaritate umană. Exista nişte oameni pe lista de aşteptare şi, dată fiind gravitatea bolilor, lista are şi o mortalitate. Prin activitatea noastră putem scădea această mortalitate în contextul în care s-ar identifica şi s-ar realiza mai multe prelevări”, declară dr. Radu Zamfir, chirurg, director executiv, Agenţia Naţională de Transplant.

In 2018, 77 % dintre românii care au avut pe cineva drag în moarte cerebrală au spus da salvării altor vieţi. Datele publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale de Transplant arată că, în ultimii cinci ani, la nivel naţional, rata de refuz a fost între 16 şi 30 la sută. În ultimii ani au fost însă mai puţine declarări ale morţii cerebrale, mai puţini donatori identificaţi şi mai puţine familii chemate să exprime o opţiune. La celălalt capăt, se moare pe listele de aşteptare.

La Târgu Mureş, în 2016 au fost 11 transplanturi cardiace. În 2018, şase. În Ungaria, anul trecut au fost peste 60 transplanturi de inimă. În această ţară un transplant cardiac este finanţat dublu faţă de România, cu 55.000 euro, la fel în Croaţia, în Germania costă aproximativ 100.000 de euro şi în America 300.000 de dolari.

Prof.dr. Horaţiu Suciu: “În acest moment cifrele spun că lucrurile nu funcţionează bine în transplant, deşi s-au facut progrese. E nevoie de o abordare sistemică şi radicală. Suntem complet subfinanţaţi din punct de vedere al costului unui transplant, dar şi al modului în care pot fi utilizaţi aceşti bani. În acest context nu este suficient încurajată această activitate. Există şi o listă de medicamente care nu mai corespunde. Celelalte medicamente necesare le cumpărăm din bugetul instituţiei medicale. Un transplant cardiac este în acest moment finanţat cu 107.000 de lei (22.500 de euro-n.r.)”.

Peste 200 de români sunt pe listele de asteptare ale spitalelor din Târgu Mureş şi din Bucureşti pentru un transplant cardiac. Sunt date seci ce nu pot exprima chinul prin care trec aceşti oameni suferinzi, nenumăratele internări şi perspectiva unei vieţi care se poate opri în orice moment. În care fiecare zi e o bătălie câştigată cu moartea.

Echipa TVR: Alina Grigore – realizator, Rudolf Szilagyi, Doru Iacovescu, Claudiu Petringenaru – directori de imagine, Marius Stanciu, Valentin Bartolomeu, Ion Chelaru, Liviu Tranc – sunet, Tache Cristea, Valentin Ciolan, Costin Dincă – asistenţi imagine, Gabriela Burcea, Adrian Sîrbu, Vlad Nedelcu - montaj şi grafică.

Producator : Razvan Butaru