loader

A început un nou sezon „Politică şi delicateţuri” la TVR 1

Pentru noul sezon „Politică şi delicaţeturi”, Mircea Dinescu are o surpriză: un nou loc de filmare - restaurantul care poartă numele emisiunii, aflat într-o superbă clădire istorică din Bucureşti şi un invitat de seamă – interpretul Ionuţ Dolănescu.

 

Mircea Dinescu
Politică şi delicateţuri

Politică şi delicateţuri, unul dintre cele mai iubite şi urmărite programe ale postului TVR 1, a revenit cu un sezon nou, al doisprezecelea, din 27 octombrie. Cu Mircea Dinescu şi invitaţii săi ne întâlnim în ziua şi la ora deja cunoscute: duminica, de la ora 14.30.

(w882)

Deşi nu s-au cunoscut până acum, cei doi, gazdă şi invitat, se comportă ca doi prieteni vechi şi fac o echipă imbatabilă în bucătărie, căci se pune la cale o reţetă care, v-aţi dat seama, nu e una obişnuită, ci poartă semnătura lui Mircea Dinescu. Prin urmare, „un cocoş de ţară la ceaun” va cere neapărat struguri şi ardei iuţi îndesaţi în burta cocoşului, cartofi şi castraveciori muraţi prăjiţi, pe lângă nelipsita dulceaţă de ardei iuţi.

(w882)

Şi pentru că atât gazda, cât şi musafirul sunt înfometaţi, până este gata cocoşul, Dinescu prepară din „inutilităţile” unui pui, adică rinichi, inimă, ficat, o pomană a puiului, o mâncare pe cât de rapidă, pe atât de gustoasă.

(w882)

Apoi, după ce şi-au potolit un pic foamea şi cocoşul sfârâie rumen, Dinescu îşi invită musafirul la un pahar de tulburel şi o muzică lăutărească autentică. Ionuţ Dolănescu se simte ca acasă şi povesteşte cu sinceritate despre copilăria sa alături de tatăl său, marele artist Ion Dolănescu, despre cariera şi familia sa.

(w882)

(w882)

Aşadar un nou sezon Politică şi delicateţuri pentru toţi iubitorii de mâncare bună, muzică adevărată şi discuţii interesante începe duminică de la 14.30, la TVR1.

(w882)

Despre Ionuţ Dolănescu

Ionuţ Dolănescu s-a născut pe 26 februarie 1972, la Bucureşti. A absolvit liceul Dinu Lipatti, secţia nai şi apoi Academia de muzică Ciprian Porumbescu, secţia compoziţie, muzicologie, pedagogie. În perioada 2000-2003 a studiat la Conservatorul Serghei Rachmaninoff din Paris. A debutat pe scenă la vârsta de 9 ani, alături de tatăl său. A înregistrat 10 albume de muzică populară, două de muzică uşoară şi a prezentat emisiuni de divertisment.

 

6:00 TVR 70

Gala umorului

Producător Cosmin Dumitru

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
Emil Constantinescu, dezvăluiri despre culisele puterii, la 30 de ani de la alegerile istorice din 1996. „Gustul amar al libertății”, la TVR 1

La trei decenii de la prima alternanță democratică la putere după căderea comunismului, fostul președinte al României, Emil Constantinescu, ...

O iubire secretă sfidează regulile palatului. Serialul coreean „Luna îmbrățișează Soarele”, din 19 noiembrie, la TVR 1

Povestea de dragoste dintre un rege şi aleasa lui, de origine nobiliară, nu poate fi acceptată, aşa că rămâne secretă... Din 19 noiembrie, la ...

Lăcrămioara Pop, Tezaur Uman Viu, readuce la viață doba țărănească și tradițiile din Tulgheș, la „Nepieritorii”

O poveste despre pasiunea de a păstra vie moștenirea culturală, despre instrumente uitate, comori ale satului și copii care duc mai departe ...

 

#tvr1