loader
Foto

Iuliana Tudor s-a îmbolnăvit de covid

S-a întâmplat în luna octombrie, în urma unei vizite la părinţi, mama sa fiind ulterior depistată pozitiv.

 

Iuliana Tudor
Vedeta populară

Aflată în mijlocul filmărilor pentru pentru sezonul 7 al emisiunii „Vedeta populară”, de la TVR 1, Iuliana a fost nevoită să se izoleze şi să ia toate măsurile care se impuneau. Din fericire, vedeta TVR a avut o formă uşoară a bolii şi a fost permanent în legătură cu cadre medicale specializate. Acum, Iuliana Tudor a depăşit boala şi chiar şi-a reluat în forţă activitatea.

Pentru că înregistrările show-ului „Vedeta populară” erau deja programate, la ultimele trei ediţii de concurs locul Iulianei a fost preluat de coprezentatorul său, Lucian Ghimişi. Cei care o îndrăgesc pe vedeta TVR 1 se vor bucura să o revadă la Semifinala şi Marea Finală „Vedeta populară”, aceasta din urmă chiar în noaptea de Revelion.

(w882)

„A fost o experienţă delicată, pe care am depăşit-o, slavă Domnului, cu bine. Vreau să mulţumesc mult medicilor care au avut grijă de mine şi m-au ajutat să revin rapid alături de dumneavoastră! Îi mulţumesc lui Lucian Ghimişi, care a preluat de pe o zi pe alta, ca prezentator, Vedeta populară. Eu vă dau întâlnire din nou în cadrul Semifinalei şi Finalei concursului nostru. Aveţi grijă de voi şi sănătate multă şi vă sunt recunoscătoare pentru fiecare gând bun!”, spune acum Iuliana Tudor.

„Vedeta populară” a intrat şi în această toamnă în casele noastre, cu ale sale cântece şi tradiţii ce spun istoria acestui neam, cu oamenii ei plini de bucurie şi speranţă, cu muzicieni desăvârşiti şi cu poveşti emoţionante. Sezonul 7 al emisiunii realizate de Iuliana Tudor se vede la TVR 1, în fiecare duminică, de la ora 21.00. „Vedeta populară” se difuzează simultan şi la TVR Moldova şi TVR Internaţional.

 

23:00 Profesioniştii... cu Eugenia Vodă

...cu Eugenia Vodă * Talk-show cultural

Invitat Virgil Ogasanu

Emisiune de Eugenia Vodă

0:00 Vis sau realitate

Prezintă Sebastian Felix Ţopescu

Producător Gina Stroian

(Reluare)
 
TVR aduce în prim-plan cea mai fierbinte campanie electorală din regiune: „Republica Moldova, vot crucial”

TVR MOLDOVA difuzează o serie de programe de informare și dezbatere electorală pentru alegerile parlamentare.  TVR 1 și TVR INFO găzduiesc o ...

Începutul anului bisericesc, marcat la 1 septembrie, reprezintă un moment de reflecție și binecuvântare în tradiția creștină ortodoxă. Urmărim o ...

Înființarea primei cooperative organice care s-a alăturat programului "Grădina Noastră" al unui retailer important are în spate o poveste de ...

 

#tvr1