Maria Ciucă e marea maestră a cămășilor de nuntă din Mărginimea Sibiului. Grație mâinilor sale, IA este încă vie.
- O cunoașteți duminică, 20 decembrie, de la ora 16.00, la TVR 1, în episodul 4 al seriei „Port Valoare şi Splendoare”.
Faptul că Poiana Sibiului e sus, în munții Cindrel, departe de vuietul orașului, a protejat această ultimă flacără de tradiție autentică. Mărioara, de fapt Oara, cum îi spunea familia, a pus mâna pe ac în 1950 - când avea patru ani - ca să-și ajute mama care ziua muncea în casă și în gradină, iar noaptea cosea ii.
Așa o ține minte pe mama sa: lângă lampa de gaz, cosând și plângând. În rugăciune. Cum strângea acul între degete pentru punctul de cusătură, la fel ținea degetele să-și facă cruce, când implora Cerul să-i aducă bărbatul acasă.
foto: Mama Mariei Ciucă cu clasa ei
Tatăl era în pușcărie, la fel și bunicii, vinovați de prea multă avere. Comuniștii le luaseră oile și prăvăliile. În casa lor s-a instalat poliția, iar Mărioara cu mama ei și cu sora, tocmai născută după ce tatăl fusese închis, și-au dus traistele în pribegie prin nouă locuri.
foto: Bunicul din partea mamei
Cu banii strânși din cusutul cămășilor, mama le-a crescut pe fete și a trimis pachete tatălui chinuit 11 ani într-un regim de exterminare. Sute de ii au ieșit din mâinile muncite ale femeii și din mâinile fragede ale fetei. Ii de nuntă și de sărbătoare, cusute cu disperare și cu lacrimi.
Țineau post negru vinerea, ba chiar și marțea, pentru că pe Maria o cheamă și Antoaneta. Nu s-au rugat degeaba. După ieșirea din închisoare, tatăl a mai trăit 9 ani. Au venit pe lume și doi frățiori, iar munca la ii a fost și mai rodnică. Toată Mărginimea venea la mama ei și apoi la fiică, pentru cămășile mirilor, socrilor sau nașilor. Au cusut și ii de înmormântare, cămăși simple, fără fir de aur, pentru că la Judecata de Apoi se cere să fim smeriți.
Doar iia ciumii n-au cusut, deși era pomenită în răspăr ca lucru făcut șui, în mare grabă. Cu două-trei veacuri în urmă, semnificația era alta, căci iia ciumii fusese salvatoare în vremurile de izbeliște. La marile încercări, molimă, secetă și potop, tot satul se aduna și cosea o cămașă într-o zi. Fiecare cum se pricepea. Se înfingea apoi într-un par mare, pe hotarul principal. Nu era de fală, dimpotrivă, era din disperare și arăta ca atare. Pe pânza albă, ca un steag de pace, își punea amprenta tot satul. Prin ea se rugau în cor, așa cum coseau împreună. Iar jertfa comună de îmbunare a molimei cruța satul de marea încercare. Era vremea în care comunitatea făcea din datini o datorie salvatoare, așa cum indică rădăcina cuvântului datină.
Forța comunității în Poiana Sibiului vine și din izolarea satului. E aproape de Transalpina, într-un peisaj potrivit să ilustreze raiul. Deși multe averi au fost înhățate de comuniști, cooperativizarea nu s-a instalat aici și oamenii și-au păstrat pământurile și o parte dintre oi. Poienarii se cunosc bine și asta îi face să se respecte, să se modeleze unii pe alții. E șansa comunităților mici.
Casa Mariei e pe strada cu cimitirul, oglinda fidelă a comunității. Morminte bine întreținute, cu multă marmură și feronerie de calitate. O biserică de lemn din 1771, diferită de catedrala din inima localității.
Maria e o doamnă în sensul cel mai propriu al cuvântului - chiar dacă stăpânește tradiția cusutului mai bine ca orice țărancă din vechime.
Aici nunțile se fac iarna, după Bobotează. În restul anului, au de muncit cu oile. Așa că mâinile ei sunt în mare vrie din toamnă până începe postul Paștelui, ca să termine iile mirilor din Jina, din Săliște, din Tilișca, sau mai departe, din Sadu ori Rășinari.
Nu mai sunt nunțile de altădată. În copilăria sa, erau în Poiană și câte patru pe săptămână. Bunica ei s-a măritat la 15 ani și a avut 18 copii. Acum sunt tot mai puțini copii, în case tot mai mari, mai frumoase și mai goale. Bărbații sunt mai mult plecați, tot mai departe.
foto: cămașă de mire cusută de Maria Ciucă
Maria Ciucă stă singură într-o vilă, de doi ani, de când i-a murit soțul. Copiii și nepoții s-au așezat la oraș, deși ea le-a cumpărat încă două case tradiționale din apropiere. Într-una dintre ele va face un muzeu al iilor, pentru că a recuperat peste 150 dintre cămășile cusute de mama sa.
Camelia Robe
