loader
Foto

Premieră la TVR 1: ”În căutarea tatălui pierdut”, un documentar despre John Moore, fiul nerecunoscut al lui Constantin Brâncuși

Miercuri, 19 februarie, se împlinesc 149 de ani de la nașterea marelui artist Constantin Brâncuși. TVR 1 va difuza cu acest prilej, în premieră, de la ora 21, documentarul regizat de Ionuț Teianu - ”În căutarea tatălui pierdut”.

 

Când s-a născut John, în 1934, mama sa, pianista neozeelandeză Vera Moore, i-a dat trei prenume: John, Constantin şi Brâncuşi.

I-a spus că tatăl său e faimosul sculptor Constantin Brâncuşi, dar că nu trebuie să spună nimănui acest lucru. John a ţinut secretul toată viaţa. Ajuns la vârsta de 78 de ani, a început dificila misiune de a-şi regăsi tatăl pierdut şi a încercat să obţină recunoaşterea ca fiu al lui Brâncuşi de către autorităţile franceze.

„Cu toate că a locuit ani de zile in cartierul Montparnasse, la mai puțin de un kilometru de atelierul lui Brâncusi, John nu și-a văzut tatăl decât o singură data în viață, în 1954, când avea 20 de ani. Vera l-a rugat să o ducă cu mașina până la atelier. Brancuși a deschis ușa, a lăsat-o pe Vera să intre, apoi a închis ușa fără să se uite la cel care rămăsese afară. În momentul acela, John a făcut pe ascuns o fotografie, care a ieșit neclară. Dar a păstrat-o toată viața în cutiile cu amintiri”, spunea regizorul Ionuț Teianu, citat de urban.ro.

Intenția declarată a regizorului a fost să exploreze în film omul din spatele artistului: „Brâncuşi a trăit o viaţă de om singuratic. Și-a consacrat existența sculpturii. Niciodată nu a trăit în cuplu. Relația cea mai îndelungată a fost cea cu Vera Moore, mama lui John… Am înțeles că în viață e un timp pentru a face fiecare lucru. Dacă nu ne-am ocupat de acel nod la momentul potrivit, mai târziu e, din păcate, imposibil să mai schimbăm cursul vieţii”, mai declara regizorul, într-un interviu publicat pe radioromaniacultural.ro.

Documentarul, difuzat de TVR 1 cu ocazia Zilei Naționale Constantin Brâncuși, ne prezintă destinul unui om profund afectat de lipsa tatălui din viața sa, de faptul că acesta nu l-a recunoscut și nu a putut crea o conexiune cu el.

***

Regia: Ionuţ Teianu.

Narator: Ionuț Teianu

Cu: Constantin Brâncuşi, John Constantin Brâncuşi Moore

România 2016

Foto: Constantin Brâncuși/Români care au schimbat lumea

Info: urban.ro, radioromaniacultural.ro

15:00 Opre Roma

* Emisiune cu şi despre comunitatea romă

Ediție dedicată Zilei Dezrobirii Romilor:

-Reportaj:meșteșuguri rome

-Reportaj: comunitatea romilor din Hoghilag județul Sibiu

-Reportaj: Ziua Limbii Materne

-Documentar: Istoria sclaviei romilor

-Mentalitatea pe tema robiei

Invitați studio: sociolog Adrian Nicolae Furtună, sociolog Gelu Duminică

Producător Oana Roșca Crețulescu

15:50 EURO polis

Patrimoniu tulcean.

Bulgarii din Izvoarele, jud.Teleorman.

Producător Nicoleta Epure

 
Documentarul - manifest „Slava Ukraini”, la TVR 1

Documentarul - manifest „Slava Ukraini”, la TVR 1

publicat: vineri, 21 februarie 2025

Bernard-Henri Lévy a făcut mai multe călătorii în Ucraina de la invazia rusă din 24 februarie 2022. Împreună cu echipa sa a realizat o frescă ...

Morgan Freeman şi Christopher Walken dau „O lovitură îndrăzneaţă”. Vedem comedia sâmbătă, la TVR 1

Hoţi începători, Morgan Freeman, Christopher Walken, William H. Macy şi Marcia Gay Harden se vor confrunta cu tot soiul de încurcături în timpul ...

Cum câștigăm războiul informațional împotriva Rusiei? Răspunsuri la „Breaking Fake News”, pe TVR 1

Jurnalistul britanic Peter Pomerantsev e invitatul lui Marian Voicu la  „Breaking Fake News”, pe TVR 1. Sâmbătă, 22 februarie, de la ora 14.30, ...

 

#tvr1