Discuția despre China este concentrată adesea pe temeri și prejudecăți, ignorând complexitatea ascensiunii sale economice și culturale.
O întrebare centrală evidențiată de Borbély András și Iváncson Áron András este dacă China poate fi considerată un model alternativ de dezvoltare, având în vedere percepțiile despre un sistem autoritar cu tendințe colectiviste, care nu respectă drepturile individuale.
.
.
Este simplist să descriem China doar prin prisma acestor etichete. China este considerată frecvent o economie capitalistă din cauza pieței libere, dar afirmația este contrazisă de intervenția semnificativă a statului în economie, prin planuri cincinale și control. Zonele economice speciale, deși prezintă caracteristici ale pieței libere, rămân sub influența Partidului Comunist Chinez, care poate interveni în interesul statului sau al partidului.
Partidul, în general, permite actorilor economici să opereze liber, intervenind doar atunci când activitățile acestora sunt percepute ca fiind contrare propriilor interese strategice.
Prin urmare, este mai exact să caracterizăm China ca un sistem hibrid, un amestec de elemente socialiste și capitaliste, utilizate pragmatic pentru a aborda probleme și a facilita progresul. Aspectul colectivist este, fără îndoială, prezent, dar este important de nuanțat acest lucru printr-o analiză a contextului istoric și cultural specific Chinei.
O înțelegere aprofundată a Chinei necesită depășirea stereotipurilor și explorarea complexităților sale economice și culturale.
Discuția cu András Áron Ivácson dezvăluie câteva particularități esențiale ale filozofiei chineze, care se diferențiază semnificativ de abordările occidentale. În primul rând, se remarcă o orientare spre "cosmotehnică" – modificarea pragmatică a lumii pentru a îmbunătăți viața locuitorilor – spre deosebire de focalizarea vestică pe cosmologie ca bază a înțelegerii lumii.
În al doilea rând, conceptul de universalism este reinterpretat în context chinez. Nu se referă la impunerea unei ideologii globale, ci la identificarea unei totalități experiențiale din care pot fi extrase metode și idei pentru a rezolva probleme. Această abordare sincretică permite utilizarea unei multitudini de instrumente, evitând dogmatismul. Înțeleptul chinez nu urmărește recrearea trecutului sau crearea de metode atemporale, ci adaptarea la circumstanțele contemporane.
În cele din urmă, pragmatismul în filozofia chineză transcende interesele personale și se extinde la un etos comunitar. Acțiunile practice sunt orientate spre îmbunătățirea calității vieții și a bunăstării colectivității. Această îmbinare a perspectivei globale, a sincretismului și a eticii pragmatice este ilustrată de dictonul lui Deng Xiaoping: "Nu contează dacă pisica este neagră sau albă, atâta timp cât prinde șoareci". Aceasta subliniază importanța rezolvării problemelor concrete, mai degrabă decât aderarea rigidă la ideologii. În contrast cu percepția vestică a pragmatismului ca fiind intrinsec egoist, abordarea chineză integrează o etică comunitară, sugerând o înțelegere nuanțată a modernității și a rolului tradițiilor în dezvoltarea socio-economică.
.
Maghiara de pe 1: Contravorbe, luni, 31 martie, ora 15:55, TVR 1 și TVR+
Cu Borbély András şi Ivácson András Áron
.