loader
Foto

„De ce-uri” explicate pentru a salva vieţi, în „Anchetele comisarului Antonescu”

Sezonul 10 al emisiunii prezentate de colonelul în retragere Dan Antonescu aduce telespectatorilor noi cazuri rezolvate de infracţiuni grave, pentru a-i ajuta să nu devină victime. Programul se vede din 25 noiembrie, joia, la ora 22.00, la TVR 1. | VIDEO  

 

Anchetele comisarului Antonescu

Hoţi, criminali, tâlhari, infractori au existat de când lumea. Cine sunt ei – este o informaţie ce nu se regăseşte în mod special în sfera de interes a publicului larg. Înţelegerea motivelor pentru care recurg la asemenea fapte poate fi, însă, cea care face diferenţa între viaţă şi moarte.

Prezentarea acestor „de ce-uri” este şi principalul argument pentru care colonelul (r.) Dan Antonescu, fost şef al Serviciului Omoruri, continuă emisiunea pe care o aduce în atenţia telespectatorilor TVR 1 de mai bine de şase ani. Sezonul 10 al „Anchetelor comisarului Antonescu” a început joi, 25 noiembrie, de la ora 22.00.

Mânat mai puţin de scoaterea în faţă a senzaţionalului cazurilor şi mai mult de dorinţa de a avertiza asupra unor situaţii, Dan Antonescu explică motivaţia realizării acestei emisiuni: „Am un crez al meu: dacă prin ceea ce facem noi acum reuşim să prevenim o crimă, înseamnă că am salvat cel puţin o viaţă, iar alte vieţi nu se vor irosi în penitenciar”, spune el.

(w882) anchetele-

Despre cazurile pe care programul le propune, Dan Antonescu spune că „nu reprezintă ceva spectaculos din perspectiva criminalistică, dar sperăm că ajută la prevenţie. Mai important decât cine este de ce. Dacă reuşeşti să afli de ce s-a întâmplat ceva, poţi preveni alte nenorociri. Fac aceasta cu convingerea că oamenii vor învăţa”. Cunoscător al psihologiei omului de rând, el subliniază că „oamenii obişnuiţi nu se gândesc că pot deveni oricând victime”, astfel că anchetele prezentate le pot deschide ochii.

Prima ediţie a noului sezon pune în lumină cazul unei femei în vârstă de 70 de ani care locuia singură, ucisă de doi tineri a căror minte era înceţoşată de consumul de alcool şi etnobotanice. Vecinii, alertaţi de fumul gros care ieşea dimineaţă din casă, au chemat poliţia. Bătrâna era fostă învăţătoare în sat, cunoscută şi respectată. Nu avea o pensie mare sau economii care să fie atât de tentante şi nimeni nu înţelegea cine i-ar fi vrut răul. Ancheta a scos la iveală cum s-au transformat doi tineri aparent normali în criminali fără scrupule.

(w882) anchetele-

Ca de fiecare dată, reportajul va reuni mai multe perspective: a victimei, a anchetatorilor, a autorilor şi a societăţii şi va conţine imagini de la cercetarea locului faptei, imagini de la instanţă, reconstituiri, declaraţii filmate. La rândul său, Dan Antonescu va face analiza situaţiei concrete şi a impactului social al acesteia, formulând recomandări pentru telespectatori.

„Anchetele comisarului Antonescu” abordează teme de larg interes, cu accent pe cazuri de omor, teme reflectate prin reconstituiri ale unor astfel de cazuri de infracţiuni grave, rezolvate. Cât de importantă este implicarea martorilor atunci când este vorba de un criminal care încearcă să-şi acopere urmele, la ce trebuie să fii atent atunci când iei în gazdă pe cineva, cum trebuie să te porţi atunci când afli că un criminal periculos este pus în libertate şi locuieşte în blocul tău sunt doar câteva dintre subiectele abordate de comisarul Antonescu. Acesta stă de vorbă şi cu poliţiştii şi specialiştii implicaţi în caz, sugerând ce trebuie să facă un om obişnuit pentru a nu cădea victimă unor astfel de infracţiuni.

(w882) anchetele-

Colonelul (r.) Dan Antonescu este acum în rezervă, după ce, timp de 17 ani, a rezolvat cazurile a numeroşi infractori. A participat la anchetă în cazuri celebre, precum cel al lui Ioan Luchian Mihalea sau al lui Konstantinos Passaris. Pentru rezolvarea lor a fost avansat la „excepţional”. Deşi nu mai este ofiţer activ, a rămas cu ochii în patru şi este în continuare pe urmele infractorilor.

(w882) anchetele-

17:00 Dincolo de alb şi negru

* Moderator Mihai Radulescu

* Emisiunea continuă seria de întâlniri cu invitaţi inspiraționali.

Programul pune accent pe acurateţea discuţiei, apelând la analize serioase ale evenimentelor şi la opinii pertinente.

Invitată Oana Sirbu, actrita si cantareata

Producător Ioana Mureşan

Sezon nou

18:00 Ţară, ţară, cine eşti?

* Moderator Mădălina Dobrovolschi

“Țară, țară, cine ești?” aduce în prim plan oameni care găsesc soluții funcționale pentru comunități şi prezintă soluții care, dacă ar fi multiplicate la nivelul întregii societăți, ar ameliora imaginea României.

Emisiunea propune o perspectivă inedită pe piața media din România, aceea a jurnalismului bazat pe soluții, pentru că, deși pornește de la statistici negative, în care România nu arată deloc bine, emisiunea aduce în studio oameni care construiesc și implementează soluții.

România se află pe primul loc în Europa la numărul de copii abandonați. Numărul copiilor abandonați la naștere este într-o continuă creștere, cele mai afectate fiind zonele cele mai sărace din țară.

Invitati: Diana Podaru-director general SOS Satele copiilor

Andreea Bălan-cântăreață, ambasadoare SOS Satele copiilor

​Producător Ioana Mureşan

Sezon nou

 
Slalomul printre proverbe şi greşeli gramaticale continuă la „Care pe care”

Ruxandra Gheorghe-Negrea ne propune noi confruntări lingvistice la „Care pe care”, sâmbătă şi duminică, 10-11 mai, de la ora 16.00, la TVR 1.

Cine moștenește averea după un deces?

Cine moștenește averea după un deces?

publicat: joi, 08 mai 2025

Cine are dreptul la moștenire și cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală și care sunt moștenitorii rezervatari? Când începe ...

Echilibru între educație, tradiție și identitate în comunitatea romă din Ștefănești - Botoșani | VIDEO

În contextul eforturilor de integrare socială și promovare a egalității de șanse, educația joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor ...

 

#tvr1