loader

Ediţii speciale Axios şi Universul credinţei

Sfintele Liturghii dedicate Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir şi Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, au fost transmise în direct la TVR 1 şi TVR 3, pe 26 şi 27 octombrie, de la ora 10.00.

 

Universul credinţei

UPDATE: Ediţia de duminică a emisiunii "Universul credinţei" este disponibilă pe TVR+:
Partea I
Partea a II-a
Partea a III-a

În acest sfârşit de săptămână, creştinii ortodocşi îi sărbătoresc pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir şi pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, ocrotitorul Bucureştilor, ale cărui moaşte se află la Catedrala Patriarhală. Telespectatorii TVR 1, TVR 3 şi cei care urmăresc programul TVR online, pe TVR+, pot asista, în direct, la slujbele Sfintei Liturghii din 26 şi 27 octombrie, oficiate în catedralele din Craiova şi Bucureşti.

Sâmbătă, de ziua „Sfântului Dumitru, ocrotitorul celor slabi şi al celor tari”, la ora 10.00, TVR 3 difuzează o ediţie specială a emisiunii Axios. În transmisiune directă de la Catedrala Mitropolitană din Craiova, Înalt Preasfinţitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de arhierei şi preoţi, săvârşeşte slujba sfintei liturghii.

Pe 27 octombrie, telespectatorii TVR 1 şi TVR 3 pot urmări, tot de la ora 10.00, o ediţie specială Universul credinţei, dedicată Sfântului Dimitrie cel Nou, Basarabov, Ocrotitorul Bucureştilor. Sfânta Liturghie de la Catedrala Patriarhală din Capitală va fi transmisă în direct. Programul va cuprinde prezentarea celor mai importante momente din cuprinsul Liturghiei oficiate de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, alături de alţi ierarhi din ţară si din străinătate, dar şi scurte documentare despre viaţa şi faptele Sfântului şi interviuri cu pelerinii aflaţi la faţa locului.

8:30 Pro patria

Pro Patria este emisiunea militară de televiziune care te aduce mai aproape de Armata României.

Indiferent dacă ești un pasionat al domeniului militar sau pur și simplu dorești să înțelegi mai bine rolul și importanța apărării naționale, Pro Patria te va captiva prin conținutul său informativ și impresionant vizual. Alătură-te nouă în această călătorie în universul militar al României și descoperă curajul și dăruirea celor care asigură securitatea și apărarea țării noastre.

9:30 M.A.I. aproape de tine

O emisiune pentru siguranța ta şi a celor dragi! Află care sunt situațiile care te pot pune în pericol şi cum să eviți să devii o victima a infractorilor!

Tot alături de noi, vei cunoaṣte o parte din munca, viața şi pasiunile oamenilor în uniformă din Ministerul Afacerilor Interne, sau cum poți să devii unul dintre ei!

 
Slalomul printre proverbe şi greşeli gramaticale continuă la „Care pe care”

Ruxandra Gheorghe-Negrea ne propune noi confruntări lingvistice la „Care pe care”, sâmbătă şi duminică, 10-11 mai, de la ora 16.00, la TVR 1.

Cine moștenește averea după un deces?

Cine moștenește averea după un deces?

publicat: joi, 08 mai 2025

Cine are dreptul la moștenire și cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală și care sunt moștenitorii rezervatari? Când începe ...

Echilibru între educație, tradiție și identitate în comunitatea romă din Ștefănești - Botoșani | VIDEO

În contextul eforturilor de integrare socială și promovare a egalității de șanse, educația joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor ...

 

#tvr1