loader
Foto

Întoarcerea lui Ringo - la Telecinemateca | VIDEO

Marţi, 15 iunie, de la 22.10, la TVR 1 continuă aventura eroului Ringo, interpretat de Giuliano Gemma. În regia aceluiaşi Duccio Tessari, seria rămâne una reprezentativă pentru genul western spaghetti.

 

ÎNTOARCEREA LUI RINGO (IL RITORNO DI RINGO – Italia, Spania, 1965)
Regia: Duccio Tessari
Cu: Giuliano Gemma, Fernando Sancho, Hally Hammond

Montgomery Brown, poreclit Ringo, se întoarce din Războiul Civil în care se presupune că ar fi murit și își găsește oraşul invadat de bandiți mexicani si pe soția sa curtată de unul dintre liderii acestora, Paco Fuentes. Ca să descopere dacă soția i-a fost credincioasă, Ringo se deghizează în țăran şi se infiltrează în bandă, aflând pe parcurs că are şi o fetiţă. Ajutat de cetățenii orașului, pe care-i cheamă la luptă, el va face totul ca să-i învingă pe bandiţi şi să-şi recâştige familia.

Săptămâna aceasta, Telecinemateca aduce continuarea aventurilor de săptămâna trecută a eroului Ringo, interpretat de Giuliano Gemma. În regia aceluiaşi Duccio Tessari, seria rămâne una reprezentativă pentru genul western spaghetti.

Giuliano Gemma era un actor apreciat atât pentru aspectul şi talentul său, dar şi pentru reputaţia lui de playboy el având legături amoroase cu cele mai în vogă sex simboluri din cinematografia italiană şi internaţională.

“Era greu să rezişti tentaţiilor, dar este adevărat că apoi am rezistat multor altora. Prima mea soţie, Natalia, mă lăsa liber. N-am numărat femeile din viaţa mea, calitatea poveştii fiind mai importantă decât numărul. Cele de pe platou sunt incidente de parcurs. Iubirile mele s-au născut pentru a crea o complicitate şi au sfârşit odată cu terminarea filmului. Paranteze plăcute.”, mărturisea el în 2008 într-un interviu în “La Stampa”

“Cea mai frumaosă dintre toate, îşi amintea, a fost Ursula Andress. Avea proporţii perfecte. O femeie neobosită, cu o personalitate puternică, foarte avară. Singura care a ieşit neafectată dintr-o poveste cu Jean Paul Belmondo. Dar preferinţele mele merg către femeia mediteraneană, în genul Claudiei Cardinale. Catherine Deneuve era o frumuseţe rece. Mult mai tentantă era Florinda Bolkan, care, însă, era lesbiană”.

10:30 CAMPANIE TVR

România face bine!

În ultimii 35 de ani, România a parcurs un drum plin de transformări, iar televiziunea publică a fost martoră a acestora.

Campania "ROMÂNIA FACE BINE" își propune să analizeze acest parcurs, evidențiind rolul crucial al televiziunii, punând în lumină progresul și provocările întâmpinate de-a lungul a trei decenii și jumătate de libertate.

Campania va acoperi întreg teritoriul național, asigurându-se că fiecare regiune este reprezentată și că vocea comunităților locale este auzită.

Moderatori: Mihaela Crăciun si Cristian Tabără

Producatori: Aimee D’Albon, Ruxandra Tuchel

Un proiect de Dorotheea Ionescu

O productie a Redactiei Teatru-Film

13:00 Ora regelui

Comunități dunărene: Mehedinți

La sărbătoarea Sânzienelor, românii de pretutindeni își îmbracă fermecătorul port popular. Țesute, croite și brodate în casă, împodobite cu mărgele și ciucuri, iile au cucerit lumea și au adus inspirație artiștilor.

În călătoria regală din Mehedinți, Majestatea Sa Margareta și Principele Radu au descoperit, primăvara trecută, unul dintre locurile din care iile pleacă în toată lumea. Oameni pricepuți, creativi și patrioți au primit Familia Regală la ei acasă. Și-au pus straiele de sărbătoare, au gătit bunătățile din bătrâni și s-au întrecut în meșteșuguri. Svinița, Dubova și Orșova și-au scos la iveală comorile, ca și Ponoarele, Isverna și Drobeta-Turnu Severin. Respectul pentru tradiții, curajul în hotărârile din prezent și ambițiile pentru ziua de mâine, împreună cu entuziasmul extraordinar al localnicilor de a se prezenta Familiei Regale descriu această călătorie a Majestății Sale. În ”Ora Regelui”, povestea altor oameni fascinanți-”Comunități dunărene”, partea a treia, Mehedinți.

Producător Lidia Voicu

Realizator Bogdan Șerban-Iancu

 
Duminică seară, ne relaxăm la „Popasuri muzicale cu Junii Sibiului”, pe TVR 1

La aniversarea celor 80 de ani de existenţă a Junilor, Televiziunea Română difuzează o serie de recitaluri muzical coregrafice ale acestora şi ...

Cum văd ucrainenii pacea? Aflăm sâmbătă, la „Breaking Fake News”

În aceeaşi ediţie, despre listele de cuvinte şi expresii interzise în America administraţiei Trump, dar şi despre cei 76 de ani de existență ai ...

“Bucuria credinței”: Biserica Universității Gheorghe Asachi | VIDEO

Biserica din campusul Universității Tehnice "Gheorghe Asachi" din Iași reprezintă mult mai mult decât o simplă structură arhitecturală. Este un ...

 

#tvr1