loader
Foto

Galerie foto

Lumea financiară: Sistemele de pensii

Marți, 25 octombrie, Narcis Popescu i-a avut alături pe Alexandru Ciuncan, președintele Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România și Daniel Apostol, directorul de comunicare al Autorității de Supraveghere Financiară.

 

Narcis Popescu
Lumea financiară

Economia globală va creşte cu 2,7%, mai puţin faţă de prognoza de 2,9 procente din luna iulie a acestui an, conform estimărilor reprezentanţilor Fondului Monetar Internaţional. FMI îşi menţine însă prognoza de creştere la 3,2% pentru luna ianuarie a anului viitor, pe fondul unei producţii peste aşteptări în Europa şi performanţei mai slabe a economiei Statelor Unite ale Americii. Cu ce efecte în România, aflați de la ora 18:00.

(w882)

Din cauza scăderii numărului de angajaţi şi creşterii numărului de pensionari din ultimele decenii, a apărut nevoia unei reforme a sistemului tradiţional de pensii, astfel că în România, din 2007, acesta a fost reorganizat pe 3 piloni. Pilonul 1 este sistemul unitar de pensii publice, la care toţi angajaţii contribuie. Din suma care lunar este colectată către acesta, o parte este direcţionată către un fond de pensii administrat privat, adică Pilonul II. Care sunt avantajele și ce bani vom primi odată ieșiți din câmpul muncii, aflăm de la invitații emisiunii.

(w882)

Tot în ediția de marți vorbim și despre cum putem să ne asigurăm locuinţa. La îndemână avem asigurarea obligatorie, care acoperă doar riscuri provenite din dezastre naturale, precum cutremur, inundaţii, în ajutor însă ne vine o extra poliţă. Dacă vrem să ne asigurăm casa sau bunurile împotriva incendiilor, inundaţiilor de conductă, fenomenelor electrice, vandalism sau furt, apelăm la asigurare facultativă. Acestea costă puţin mai mult însă acoperă riscuri mult mai des întâlnite. Detalii, pe TVR 1.

(w882)

StartFIN, este programul de educație financiară destinat dezvoltării cunoștințele tehnice specifice piețelor financiare pentru cadrele didactice care predau la ciclul primar, contribuind astfel la diseminarea conceptelor financiare în rândul elevilor. Urmăriți-ne, pentru a vedea cum puteți face parte din acest program!

(w882)

***

Moderator - Narcis Popescu

(w882)

Producător - Raluca Amzăr

Emisiunea este disponibilă online pe TVR+.

8:30 TVR 70

TEATRUL NAŢIONAL DE TELEVIZIUNE ÎN FNT

* LECȚIA

Autor Eugène Ionesco
Traducere: Vlad Russo, Vlad Zografi
Regia Horațiu Mălăele

* Comedie absurdă
Distribuție:

Horațiu Mălăele -Profesorul
Aylin Cadâr -Eleva
Victoria Dicu-Marie
Mateea Dragomirescu -o altă elevă

Producător Claudia Nedelcu Duca

(Reluare)

9:45 Nepieritorii

Producător Marin Găbudean

(Reluare)
 
Geopolitica banilor și costul alianțelor

Geopolitica banilor și costul alianțelor

publicat: marţi, 20 octombrie 2026

Sâmbătă, 24 octombrie 2026, de la ora 12:30, la TVR 1 și TVR+, revedem o ediție de colecție "Achimia Banilor", unde Narcis POPESCU îi are ca ...

Franța: Protestele elevilor și dezinformările. O nouă ediţie “Breaking Fake News!”, la TVR 1

Protestele elevilor francezi au început în suburbiile Parisului și s-au extins la nivel național. Apoi, în alte oraşe europene. O nouă ediţie a ...

Căutarea nemuririi, miracolele chirurgiei și adevărul nespus despre medicina românească: Prof. Univ. Dr. Cătălin Vasilescu, invitat la „Garantat 100%”

Cătălin Ştefănescu ne invită la o ediţie „Garantat 100%” profundă, despre setea (in)corectă de nemurire, greșelile trecutului și adevărurile ...

 

#tvr1