loader

Despre nădejde şi mucenicie, duminică, la Universul credinţei

Duminică, 22 februarie, de la ora 7:30, pe TVR 1, călătorim în Spania, la Aranjuez, pentru a ne închina moaştelor Sfântului Mucenic Teodor Stratilat şi  facem cunoştinţă cu britanicul care a înfiinţat în România o Casă a Speranţei.

 

Universul credinţei


Ediția este disponibilă online pe TVR+
.

Sub un alt cer

Sfântul Simeon Metafrast începea viaţa şi pătimirile Sfântului Teodor Stratilat cu aceste cuvinte: “Precum lumina soarelui veseleşte ochii celor ce-l privesc, tot astfel cuvîntul despre mucenici străluceşte în minţile celor ce-l ascultă. Precum cerul se împodobeşte cu stelele, tot astfel şi Biserica lui Dumnezeu, cu sfinţii mucenici. Precum florile împodobesc cîmpul, tot astfel şi mucenicii Biserica. Pomenirea mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mîngîiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de mucenici.”

Vrednicul ostaş al lui Hristos, Sfântul Mucenic Teodor Stratilat a trăit pe vremea împăratului Liciniu (307-324) şi se trăgea după neam din Evhaita. Prăznuirea lui se face la data de 8 februarie, iar pomenirea aducerii moaștelor lui la Evhaita se face pe 8 iunie.

(w882)

De praznicul Sfântului Mucenic Teodor Stratilat, la parohia românească din Aranjuez, în inima Spaniei, lânga Madrid, a avut loc un eveniment remarcabil în viaţa comunităţii.

După liturghia săvârşită de parohul Sorin Bota, alături de fratele său venit din România, preotul Vasile Bota, s-au sfinţit icoana şi racla care va adăposti părticele din sfintele moaşte ale martirului, dăruite de laicatul ortodox locaşului din Aranjuez.

(w882)

Oamenii s-au închinat şi l-au primit cu evlavie pe sfântul în mijlocul lor. De aici înainte vor fi împreuna, la bine şi la rău. Românii îşi refac ţara încet, simbolic, în afara graniţelor ei fireşti.

Casa Speranţei

Un englez vine în România. Atunci când vede un tânăr în chinurile morţii din cauza cancerului rămâne cu gândul la ţara în care oamenii se sting fără îngrijiri paliative. Se întâmpla în anul 1975. Se întoarce în România după Revoluţie şi deschide Hospice Casa Speranţei.

(w882)

Hospice Casa Speranţei este o organizaţie de caritate, neguvernamentală, înfiinţată la Braşov din initiaţiva britanicului Graham Perolls, cu scopul introducerii şi dezvoltării serviciilor specializate de îngrijire pentru bolnavii incurabili în stadii avansate. Este prima şi cea mai mare unitate de acest fel din România şi centru de excelenţă pentru Europa de Est, în domeniul îngrijirii paliative.

(w882)

Puteţi urmări la Universul credinţei, în cadrul ediţiei de duminică, 22 februarie, un interviu cu Graham Perolls, britanicul care a înfiinţat această organizaţie.

 

 

11:00 Viaţa satului

Moderator Gabriel Gherghescu

Producător Gabriel Gherghescu

Sezon nou

13:00 Tezaur folcloric

* Prezintă Gheorghiţa Nicolae

Tezaure în Tezaur folcloric... Gheorghe Porumbel ( p1)

Participă: Gheorghe Porumbel-manager al Ansamblului Artistic Profesionist DOINA GORJULUI din Tg. Jiu, orchestra, corpul de balet şi soliştii acestui colectiv artistic: Claudia Torop, Victoriţa Lăcătuşu, Ileana Lăceanu, Roberta Crintea, Alexandra Bleaje, Georgiana Bârsac, Andra Matei Şi Ion Drăgan.

Producător Roxana Pletea Popuşoi

 
Slalomul printre proverbe şi greşeli gramaticale continuă la „Care pe care”

Ruxandra Gheorghe-Negrea ne propune noi confruntări lingvistice la „Care pe care”, sâmbătă şi duminică, 10-11 mai, de la ora 16.00, la TVR 1.

Cine moștenește averea după un deces?

Cine moștenește averea după un deces?

publicat: joi, 08 mai 2025

Cine are dreptul la moștenire și cum se împart bunurile comune? Ce este rezerva succesorală și care sunt moștenitorii rezervatari? Când începe ...

Echilibru între educație, tradiție și identitate în comunitatea romă din Ștefănești - Botoșani | VIDEO

În contextul eforturilor de integrare socială și promovare a egalității de șanse, educația joacă un rol fundamental în dezvoltarea copiilor ...

 

#tvr1