Maria Grancea și-a petrecut viața citind și ordonând mii și mii de cărți. Conduce biblioteca din Avrig, însă cele mai profunde și tulburătoare învățături nu le-a aflat din cărți, ci de la Mama Tâna, străbunica ei născută în 1880.
- O cunoașteți duminică, 13 decembrie, de la ora 16.00, la TVR 1, în episodul 3 al seriei „Port Valoare şi Splendoare”.
Prin povestiri luminoase a aflat valorile fondatoare - binele, frumosul și credința - venite din rădăcinile cele mei adânci ale neamului. Le-a adunat într-o carte minunată despre splendoarea tradiției descoperite în familie și dezvoltate în comunitate. Nu vrea ca tradiția să ajungă doar o plăsmuire de pus pe scenă sau de așezat la muzeu. Așa că biblioteca din Avrig nu a rămas un loc al întâlnirilor elitiste, al discursurilor împănate cu citate și neologisme.
Din 2012, Maria Grancea, o doamană foarte rafinată, a hotărât să arate rădăcinile ei de țarancă. Așa că în fiecare joi, până la Paște și apoi o dată pe lună, biblioteca freamătă de femei înțelepte și vesele. Iar din 2013, toate au hotărât să vină la șezătoare în costum popular. Fiecare avea ceva de cusut, de tricotat, de cântat… Ceva de împărtășit celorlalte surate; pentru că misiunea principală a șezătorii e legătura cu comunitatea. Mâinile sunt harnice, știu să umble singure, dar mintea umblă și ea cu povețe și glume.
Ideea i-a venit Mariei Grancea de la soacra sa, care își aduna săptămânal multele surori; cele în vârstă le învățau pe cele tinere secrete de cusut, de gătit, de pus murături, de modelat odraslele, schimbau semințe de legume și de flori. În sfatul bătrânelor, învățăturile de vindecare erau cele mai prețioase. Vrăcioaiele șopteau tainele descântecelor și combinații de plante pentru orice boală.
Maria Grancea a vrut să facă din șezătoare o școală vie. Nu un discurs de mucava, pentru turiștii care vor să se relaxeze cu povești despre tors, țesut și brodarea cămășilor.
Astfel că întâlnirea săptămânală a celor 30 - 40 de femei din bibliotecă era între zeci de metri de rafturi cu volume ale autorilor români și străini. Asistau cuminți și probabil triști că nu pot veni și ei cu o poveste; că nu pot să guste din plăcinte. Nume mari de scriitori, sau mai mici, înțelegeau că importanța unei opere se probează prin rodul dat de ideile autorului în sufletele cititorilor, în faptele lor.
Exemplul a fost preluat și în alte localități din împrejurimile Sibiului. Așa a reușit Maria Grancea de câteva ori să adune peste 200 de femei din toată Țara Făgărașului.
Șezătorile Mariei Grancea au fost premiate la Bruxelles; s-a apreciat faptul că tradiția mai are în România manifestări vii, autentice și nu s-a uscat în forme reci, muzeale, cum e în Occident.
O lume se duce; nu e dramatic. Doar așa se scrie istoria: moare o lume și vine alta, în principiu mai bună. Dar practic, sub staniolul și confortul actual găsim valori puține și firave. Din viețile străbunicilor vrem să păstrăm cărămizile fondatoare și axul lumii; căutăm candoarea și poezia din relația lor cu natura.
Acum, pe punctul de a le pierde, înțelegem câtă nevoie avem să le păstram la temelia lumii noastre. De aceea susținem aceste pâlpâiri ale lumii care se duce. Cu valorile și cu splendorile ei.
Camelia Robe
