Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES
Campania TVR, sursă de inspiraţie pentru Loteria bonurilor fiscale
Miercuri, 15 Aprilie 2015
Emisiunea „Interes general” pledează pentru reducerea TVA din 2013.

Iniţiativa TVR de a derula o campanie împotriva evaziunii fiscale, în cadrul emisiunii Interes general, a dat rezultate, sprijină un comerţ corect, contribuie la reducerea evaziunii fiscale şi a fost sursa de inspiraţie pentru Guvern în realizarea „Loteriei bonurilor fiscale”, a reafirmat consilierul de stat al prim-ministrului, Ioana Petrescu, în emisiunea Interes general din 2 aprilie.

Autorităţile au anunţat la începutul lunii aprilie că, din 1 iunie, TVA va scădea la 9% pentru toate alimentele agroalimentare şi băuturile nealcoolice, aceasta fiind, de asemenea, una dintre temele promovate de Interes general. În fiecare zi de joi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi TVR+, în emisiune sunt invitaţi reprezentanţi ai producătorilor independenţi din diferite domenii, federaţiilor sindicale din industrie pentru a-şi exprima punctele de vedere, sugestiile, nemulţumirile. Dezbaterile au contribuit la găsirea soluţiilor pentru o mai bună practică în comerţul românesc şi au susținut reducerea TVA, măsură ce va fi aplicată de autorități, din luna iunie 2015.

La începutul lunii martie 2014, consilierul de stat Ioana Petrescu afirma, într-un interviu din emisiunea Interes general, că Guvernul ar trebui să vină cu o campanie complementară celei iniţiate de TVR, pentru a sprijini un comerţ corect şi pentru a evita evaziunea fiscală. În februarie - aprilie 2014, ţări precum Grecia, Slovacia şi Portugalia au iniţiat loteria bonurilor fiscale. În ianuarie 2015, Guvernul României a anunţat că lansează o loterie a bonurilor fiscale.

„Această loterie este, de fapt, formula statului la campania Solicitaţi bonul fiscal!, afirmaţie susţinută de fostul ministru al Finanţelor, Ioana Petrescu, în emisiunea Interes general de la TVR 1”, ne reaminteşte realizatorul emisiunii, Sorin Burtea.

Despre campania „Solicitaţi bonul fiscal!” lansată de emisiunea „Interes general”, de la TVR 1

Solicitaţi bonul fiscal!, prima campanie împotriva evaziunii fiscale susţinută de o televiziune din România (TVR), a fost lansată în 10 mai 2013, fiind un demers jurnalistic al emisiunii Interes general, difuzată de TVR 1 în direct, în fiecare joi, de la ora 17.00. Spotul campaniei este difuzat de TVR 1, TVR 2, TVR 3 şi studiourile teritoriale (TVR Cluj, TVR Timişoara, TVR Craiova, TVR Iaşi, TVR Tîrgu Mureş).

În aproximativ doi ani, echipa emisiunii a oferit peste 200 de premii, fiecare în valoare de 500 de lei. Extragerile au loc în direct, iar totalul premiilor va fi de 176.000 lei până pe 30 iunie 2015. Telespectatorilor le-a fost solicitat să trimită pe adresa emisiunii bonul fiscal pentru a putea câştiga premii în urma tragerilor la sorţi – pretext pentru a obişnui populaţia să ceară bonul fiscal atunci când achiziţionează un produs.

„La scurt timp de la începerea acestei campanii, am primit la redacţie mii de bonuri fiscale, la o singură ediţie”, ne spune producătorul emisiunii, Sorin Burtea. „Din septembrie 2013, pe lângă celelalte premii, am oferit și un premiu bonus (tot de 500 de lei) celor care nu primeau bon fiscal şi sesizau autorităţile competente, atunci unităţile Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice. Astfel, datorită acestei campanii, telespectatorii au realizat importanţa bonului fiscal şi au sesizat ANAF, iar autorităţile au început să acorde atenţie fenomenului”, completează producătorul.

„În faza iniţială a proiectului, acceptam bonuri fiscale pentru toate produsele. Din septembrie 2013, ne-am alăturat deciziei Guvernului de a reduce TVA la 9% la pâine şi alte produse de panificaţie şi am trecut la o nouă etapă a campaniei: regulamentul a prevăzut numai primirea de bonuri pentru pâine şi alte produse de panificaţie. Apoi, din noiembrie 2014, am extins concursul la bonuri pentru carne şi alte produse din carne (cu TVA 24%) pentru a grăbi reducerea taxei pe valoare adaugată la aceste produse”, adaugă Sorin Burtea.

Pe lângă spoturile propriu-zise, în numeroase ediţii ale emisiunii Interes general de la TVR 1, au fost realizate reportaje cu camera ascunsă.

„După lansarea campaniei la TVR, au început să fie organizate mai multe concursuri cu bonuri, multe dintre ele având denumirea campaniei noastre sau derivate din aceasta (firme de cosmetice, supermarketuri, diverse branduri au inițiat concursuri similare). Ideea a fost preluată de alte posturi de televiziune şi radio din România. În decembrie 2014, poliţia din Reşiţa a împărţit fluturaşi locuitorilor oraşului informându-i despre importanţa solicitării bonului fiscal. Mai mulţi profesori au abordat subiectul în orele de dirigenţie, temele au devenit importante pentru bloggeri, iar în presa scrisă s-au publicat numeroase articole despre bonul fiscal. În final, în ianuarie 2015, Guvernul României a anunţat că va lansa o loterie a bonurilor fiscale. Considerăm scopul campaniei noastre Solicită bonul fiscal! pe deplin atins!”, punctează Sorin Burtea.

Campania Solicitaţi bonul fiscal! continuă la TVR până în 30 iunie 2015. În fiecare joi, de la ora 17.00, la TVR 1 şi TVR+, în emisiunea Interes general, telespectatorii pot câştiga mai multe premii.