loader
Foto

Informaţiile medicale ale momentului sunt la „Vreau să fiu sănătos”

Sâmbătă, 5 noiembrie, Sonia Argint Ionescu a venit cu o doză mărită de informaţii medicale: analizele genetice, sănătatea picioarelor şi importanţa mamografiei. De la 11.30, la TVR 1 şi TVR+. „Pastila” pentru o viaţă sănătoasă: luni - vineri, de la 9.35.

 

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

O nouă ediţie, în care temele propuse de realizatoarea Beatrice Cioba beneficiază de explicaţiile şi sfaturile specialiştilor invitaţi la Vreau să fiu sănătos, s-a difuzat sâmbătă, 5 noiembrie, de la 11.30. Emisiunea Vreau să fiu sănătos de la TVR 1 continuă să ne aducă sfaturi simple şi la obiect pentru creşterea calităţii vieţii.

Întâlnirea de sâmbătă dimineaţă ne-a adus informaţii utile despre sănătatea picioarelor, ne propune noi tehnici pentru implanturile mamare, dar vine şi cu o discuţie despre efectele secundare ale suplimentelor naturiste. Invitaţii din 5 noiembrie ai Soniei Argint Ionescu au fost dr. Elena Capcelea, medic specialist gastroenterolog, care a vorbit despre cancerul de colon; dr. Brânduşa Masoud, medic primar radiologie–imagistică, care a adus lămuriri pe marginea unui subiect controversat pe Internet – importanţa mamografiei, respectiv dr. Mirela Pavelescu, medic primar pediatru, care ne-a explicat de ce e bine să ne vaccinăm copiii şi face referiri la modul în care trebuie să avem grijă de imunitatatea copilului. Tot atunci, din reportajele pregătite de echipa Vreau să fiu sănătos, vom afla le ce ne pot ajuta analizele genetice.

jurnalişti: Dana Armasu, Grigore Vârsta, Carmen Vrabete

producător: Beatrice Cioba

 

Noutatea toamnei pentru emisiunea prezentată de Sonia Argint Ionescu este „pastila” pe care ne-o „administrează” prezentatoarea, de luni până vineri, de la 9.35. Iar sâmbăta, de la 11.30, beneficem de recomandări din partea medicilor invitaţi în emisiune şi urmărim reportaje pe subiecte controversate, într-o ediţie Vreau să fiu sănătos de o oră. Emisiunea se difuzează la TVR 1 şi online, pe TVR+.

De luni până vineri, de la 9.35, respectiv sâmbăta, de la 11.30, telespectatorii TVR 1 află noutăţi din lumea medicală, cele mai recente tratamente şi terapii sau metode profilactice. Emisiunea Vreau să fie sănătos, ce poartă semnătura producătorului TVR Beatrice Cioba, se transmite la TVR 1 şi online, pe TVR+.

11:00 Vedeta familiei

* Sezonul campionilor

*Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Prezintă: Florina Constantinescu și Costin Desliu

Toti cei 32 de campioni au dovedit ca sunt cei mai buni si ca merita trofeul emisiunii oferit de juriul de profesionisti.

Acum este momentul sa castige inimile oamenilor obisnuiti(medici, profesori, manageri, ingineri, studenti, asistentietc..)

Cei care vor decide cine merita marele premiu si titlul“Campionul publicului” sunt 12 jurati, oameni obisnuiti, care nu au specializare in domeniul muzical.

Jurnalist Iulia IoaniţoaiaRegia artistică Dan Manoliu

Producător Monica Mihai

12:30 Vis sau realitate? (R)

Prezintă Sebastian Felix Topescu

Regizor Iulia Stoian
Producător tv Mihai Răzuş

(Reluare)
 

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 21:00, la TVR1 vă aşteptăm la filmul de aventuri „Spirite neîmblânzite" (Man from Snowy River – Australia, 1982).

Cancerele osoase se tratează! Dăruiește speranță copiilor care luptă pentru viață!

Sâmbătă, 18 mai, de la ora 7:00, la TVR 1 și TVR+, vă invităm să urmăriți o ediție de colecție "Un doctor pentru dumneavoastră".

„Ora Regelui”, la TVR 1: Vizita familiei regale la Ministerul Apărării Naţionale

Imaginea și povestea Reginei Maria a României au ajuns în fermecătorul castel din Marsilia Château de la Buzine. Întâlnirea Majestăţii Sale ...

 

#tvr1