loader
Foto

Galerie foto

„Neil Young şi Crazy Horse”, un tribut adus muzicii, la TVR 1

Joi noapte, de la ora 00.15, telespectatorii TVR 1 au putut urmări un documentar captivant, despre îndelungata colaborare muzicală dintre Neil Young şi formaţia Crazy Horse, incluzând interviuri, secvenţe din spectacole, dar şi de la repetiţii.a

 

Filmul lui Jim Jarmusch despre trupa Crazy Horse, condusă de Neil Young, este atât un tribut adus unuia dintre interpreţii preferaţi ai regizorului american, cât şi felul său de a-l răsplăti pe artist pentru compunerea coloanei sonore a filmului său „Dead Man” (1994). Documentarul Neil Young şi Crazy Horse (YEAR OF THE HORSE - SUA, 1997) este un produs în care muzica joacă, pe deplin, rolul principal. De altfel, activitatea regizorului abundă în colaborări cu muzicieni care au contribuit la producţiile sale, în calitate de co-scenarişti-regizori (John Lurie), de compozitori ai coloanelor sonore sau prin simpla lor apariţie în faţa camerei (Tom Waits, Iggy Pop, Screamin' Jay Hawkins, Jack şi Meg White). Muzica, în filmele sale, este strâns legată de acţiunile personajelor, nu este niciodată un simplu acompaniament.

La fel se întâmplă şi în documentarul Neil Young şi Crazy Horse,  unde muzica devine ea însăşi un personaj, care contribuie la reuşita producţiei cu toate valenţele sale magice şi hipnotice, sporite de sunetul Dolby Digital. Fuckin’ UpSlip AwayBarstool BluesStupid Girl, Tonight’s the NightBig TimeSedan DeliveryLike a Hurricane şi Music Arcade sunt melodiile care oferă fanilor Neil Young, Ralph Molina, Billy Talbot şi Frank „Poncho" Sampedro o experienţă unică de sunet, garantată de armonia şi coeziunea perfectă a grupului.

(w882)

Saga grupului este presărată cu imagini de culise ale turneului din 1976 al formaţiei, din arhiva personală a lui Neil Young, în timp ce materialele filmate în 1986 provin din documentarul „Muddy Track”, produs de acelaşi Young, sub pseudonimul Bernard Shakey. Interviurile cu membrii trupei, cu tatăl lui Young, cu tehnicieni, imaginile care ilustrează poveştile dureroase din viaţa chitaristului Danny Whitten, a lui Bruce Berry, colaborator în turneele trupei, şi a producătorului David Briggs, precum şi inserţia de animaţie („Red Ball Express”) semnată de Steve Segal, completează portretul trupei, definită prin energie, forţă şi mândrie. De altfel, numele trupei Crazy Horse este inspirat din cel al unui şef de trib indian, descris în cuvinte ca „independent”, „generos”, „energic”, „deschis”.

Pe scurt, chiar de la început, atitudinea este de sfidare şi de provocare directă, deşi temperată de o ironie aproape grotescă, în care „umanismul" lui Young întâlneşte, în mod providenţial, melancolia lui Jarmusch. Dar acest echilibru este fragil, iar personalitatea regizorului este copleşită de carisma vibrantă a lui Young. Neil Young şi Crazy Horse este un „copil nelegitim” al lui Jarmusch, unde nu e loc pentru dorinţele sale şi trăirile lui melancolice. Documentarul poate fi urmărit joi, 7 iulie, de la ora 00.15, la TVR 1 şi online, pe TVR+.

0:45 La masa de Paşte (R)

(II) Prezintă Iuliana Tudor

Jurnalist Anamaria Voicu. Producător Iuliana Tudor

(Reluare)

2:15 Discover Romania (R)

* Oul decorat în Europa Centrală şi de Est

*Oul decorat în Europa Occidentală

Jurnalist Diana Ilica

(Reluare)
 
„Petrecere... cu cântec!”, ediţie specială de Paşti! Nicolae Furdui Iancu aniversează 45 de ani de carieră

Iuliana Tudor ne-a invitat să sărbătorim cele patru decenii şi jumătate de cântec ale vocii Ţării Moţilor împreună cu Mariana Ionescu ...

Ediţie de colecţie „Tezaur folcloric”, de Paşti la TVR 1 | VIDEO

Vasilica Dinu, Elena Mimiș Trancă, Aurelia Popescu Preda, Leontina Fărcaș, Gheorghe Roșoga, Polina Gheorghe, dat şi alţi tineri și talentați ...

„Cum dai mielu'?” - Ediţie specială de Paşti „Gala umorului”, la TVR 1 | VIDEO

Mirela Zeţa şi Dragoş Huluba ne-au propus momente umoristice din arhivă care ne-au readus în atenţie marii actori ai comediei româneşti: Amza ...

 

#tvr1