loader

Povestea unui exil cât o viaţă

Sâmbătă, 12 ianuarie, de la ora 13.00, la Ora Regelui de la TVR 1

 

Pe 12 ianuarie, Ora Regelui ajunge la ediţia cu numărul 25. Şi în această săptămână, telespectatorii TVR 1 vor putea urmări imagini din şi despre viaţa membrilor Familiei Regale prin reportaje sau dialoguri având ca subiect monarhia.

Cu 65 de ani în urmă începea exilul M.S.Regelui Mihai. Cei care se vor afla în faţa micilor ecrane sâmbătă, de la ora 13.00, vor afla mai multe despre acest eveniment dramatic pentru Monarhia română. Tot la Ora Regelui aflăm o posibilă soluţie pentru România, dintr-un dialog cu Andrei Chiliman: „Este o bună ocazie ca politicienii să aducă Monarhia în România”, afirmă primarul sectorului 1 al capitalei.

Un alt subiect, dezbătut la Ora Regelui cu Doina Cornea, Alin Ciupală şi Wilfried H.Lang, se referă la Regele Carol al II-lea: dincolo de umbre şi manipulări. Iar „opiniile despre monarhie” aparţin, în această ediţie, lui Tiberiu Cnab.

Ediţia de sâmbătă a emisiunii de la TVR 1 se încheie cu prima parte a documentarului „Carmen Sylva: Prințesa Rinului, Regina Carpaților”, realizat în 1999 la domeniul princiar de la Neuwied şi la Castelul Peleş.

Emisiunea poate fi urmărită şi pe TVR+, portalul video al Televiziunii Române.

Realizator Marilena Rotaru.

Despre Ora Regelui la TVR 1:

Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti.

În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR - realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Maria Cristina Ţilică - apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii.

7:00 Universul credinţei

* Prezintă Victor Dochia

Jurnalisti: Paula Tăbîrcă, Lucia Toader, Ileana Gaiță, Răzvan Bucuroiu,

Corneliu Vlad Matache, Ciprian Dumea

​Producător Andrei-Victor Dochia

Sezon nou

8:30 Bucuria credinţei

*

Prezintă părintele Constantin Necula şi Andrei-Victor Dochia

Jurnalist Paula Tăbârcă. Producător Andrei-Victor Dochia

Sezon nou

 
Filmul eveniment al anului, în premieră absolută pe micile ecrane la TVR 1!

Televiziunea Română oferă telespectatorilor un cadou cinematografic unic în luna decembrie: "Anul nou care n-a fost", un film regizat, scris și ...

Ediţie specială „Copiii spun”, de Crăciun, la TVR 1

Pe 26 decembrie, ne bucurăm alături de copii de tot ce înseamnă Crăciunul. Cu poezii, turtă dulce, dar şi cu momente memorabile ale acestui sezon ...

Sărbătoarea începe cu „Poveste de Crăciun”, un spectacol al Operei Comice pentru Copii

Colinde, balet, poezie, decoruri grandioase şi, mai ales, artişti îndrăgiţi ai scenei româneşti sunt ingredientele poveştii pe care cei mici, dar ...

 

#tvr1