loader
Foto

Galerie foto

Regele Mihai I al României celebrat la Londra, la Ora Regelui de la TVR 1

Sâmbătă, 20 iulie, de la ora 13.00

 

Pe 20 iulie, telespectatorii TVR 1 şi cei care urmăresc programul TVR online, pe www.tvrplus.ro,  vor putea revedea o ediţie specială a emisiunii Ora Regelui, realizată la Londra, unde, în zilele de 6,7 şi 8 noiembrie 2012, a avut loc o serie de înalte ceremonii dedicate Regelui Mihai I al României, sub înaltul patronaj al Reginei Elisabeta a II-a. Considerat, în discursuri rostite de reprezentanți ai aristocrației britanice, unul dintre cei mai mari regi ai lumii, Regele Mihai a fost sărbătorit în inima regalității, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la prima sa vizită în Marea Britanie, în 1937, ca principe moștenitor, la încoronarea Regelui George al VI-lea (la 12 mai 1937), tatăl Reginei Elisabeta a II-a.

În 15 noiembrie 1938, principele moştenitor al României l-a însoţit pe tatăl sau, Regele Carol al II-lea, la Londra, prilej cu care Regele George al VI-lea l-a decorat cu Ordinul Regal Victorian în grad de Cavaler al Marii Cruci.

Regele Mihai este cel mai longeviv participant regal la evenimentele regale britanice, vizita la recentele ceremonii care i s-au dedicat fiind a şaptesprezecea. Toate aceste vizite se înscriu în activitatea diplomatică a Regelui în folosul României, precum şi în relaţiile fructuoase dintre cele două ţări şi Familiile Regale britanică şi română. Regele Mihai este primul monarh din afara graniţelor britanice al cărui blazon a fost aşezat, pentru totdeauna, în Capela Savoy, sediul Ordinului Regal Victorian şi, totodată, capela de suflet a Reginei Elisabeta a II-a. Slujba a fost condusă de reverendul Galloway, capelanul suveranei britanice. Acordurile Imnului Regal au răsunat la orgă în cinstea Majestăţii Sale Regele Mihai I. Ca şi în 1938, primirea oficială a avut loc la Palatul Lordului Primar al Londrei, care reprezintă în faţa Coroanei interesele celor mai importante bresle londoneze. Ghildele tradiţionale ale Londrei au oferit un dineu la Wax-Chandlers Hall, unul dintre monumentele metropolei.

Chiar în ziua onomastică a Regelui Mihai, de Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, Familia Regală Britanică, reprezentată prin Ducele şi Ducesa de Gloucester, a oferit un spectaculos dineu, marcat de două discursuri încărcate de profundă gratitudine şi emoţie: cel al lui Sir Gavin Arthur, al 675-lea Lord Primar al Londrei şi cel al Alteţei Sale Regale Principesa Moştenitoare Margareta a României.

 

Realizatori: Marilena Rotaru, Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu

Producător tv: Bogdan Şerban Iancu

 

Despre Ora Regelui la TVR 1:

Emisiunea Ora Regelui reflectă prezentul românesc prin prisma valorilor şi principiilor Coroanei. Pe durata unei ore, programul cuprinde reportaje, interviuri şi dialoguri pe teme culturale, diplomatice, religioase, politice, juridice, economice, constituţionale – toate din perspectiva reprezentării statale şi a intereselor fundamentale româneşti. Ora Regelui încearcă, prin dovezi şi mărturii, să facă lumină în istoria României, reinterpretată şi modificată în ultimii 70 de ani, să ofere românilor adevărul despre perioada monarhiei, despre rolul Regelui Carol I în modernizarea ţării sau câştigarea independeţei, despre cum a ajutat Casa Regală România, despre rolul Regilor României în evoluţia societăţii româneşti. În emisiunea Ora Regelui de la TVR 1, telespectatorii pot urmări imagini de arhivă cu şi despre toţi regii şi reginele României, începând cu Regele Carol I şi Regina Elisabeta, Regele Ferdinand, Maria, copiii acestora, Regina Mamă Elena, Regele Mihai, Principesa Moştenitoare Margareta, dar şi imagini actuale, din viaţa de zi cu zi a Casei Regale a României. În programul realizat de echipa de patru profesionişti ai TVR - realizatorii Camelia Csiki, Bogdan Şerban Iancu, Marilena Rotaru şi producătorul Maria Cristina Ţilică - apar oameni de ştiinţă, de artă, diplomaţi, scriitori, precum şi analişti români şi străini. De asemenea, sunt ilustrate cele mai semnificative şi prestigioase prezenţe regale româneşti în capitalele lumii. Emisiunea poate fi urmărită şi online, pe www.tvrplus.ro.

17:10 Frumoasa mincinoasă

Frumoasa mincinoasă (THE FORBIDDEN MARRIAGE-Coreea de Sud, 2022) Episodul 2 (premieră)

* Comedie romantică. De şapte ani, familia regală şi membrii guvernului din regatul Joseon încearcă să-i găsească tânărului rege Lee Heon o nouă consoartă, după ce prima lui soţie a murit, lăsându-l cu inima frântă. Spre nemulţumirea populaţiei, a fost impusă şi o lege prin care nicio femeie nemăritată n-are voie să se căsătorească, până când regatul nu va avea o nouă regină. Atmosfera mohorâtă de la curtea regală se schimbă odată cu apariţia pitorească a unei fete neobişnuite: Ye So-Rang, frumoasă şi isteaţă, care se dă drept medium ca să-şi câştige existenţa. Arestată şi adusă în faţa regelui, fata declară că palatul este bântuit de spiritul fostei lui soţii, pe care ea îl poate chema din lumea de dincolo. Angajată să câştige încrederea regelui şi să ajute la restabilirea ordinii în regat, Ye So-Rang trebuie să-şi continue şirul de minciuni şi să se pretindă posedată de spiritul răposatei prinţese, ceea ce provoacă în mod inevitabil şi mai multe încurcături. Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun

18:28 Vedeta familiei (R)

Sezonul campionilor

*Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Prezintă: Florina Constantinescu și Costin Desliu

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia. Regia artistică Dan Manoliu

Producător Monica Mihai

(Reluare)
 
TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

TikTok, interzis? Aflăm duminică, la „Breaking Fake News”!

Tot atunci, despre sângeroasele mandate ale lui Vladimir Putin. Marian Voicu şi echipa sa ne aşteaptă duminică, 12 mai, de la ora 19.00, la TVR 1.

Peste șase veacuri de istorie otomană, într-o lecţie de istorie. Autorul şi profesorul Marc David Baer e invitatul lui Cătălin Ştefănescu, la „Garantat 100%”

Turcii sau otomanii sunt acelaşi lucru? Care a fost relaţia otomanilor cu teritoriile locuite de români, despre toleranţă în epoca modernă, dar ...

 

#tvr1