loader
Foto

Amintiri despre Infern - Oradea

Seria de documentare cu şi despre familiile supravieţuitorilor Holocaustului continuă la TVR 1 cu episoadele 3 şi 4. Joi, 22 septembrie, despre amintirile familiilor de evrei din Oradea

 

Cele două episoade sunt disponibile online pe TVR+: Episodul 3 și episodul 4

Oradea, oraşul de pe malul Crişului Repede, a fost, de-a lungul timpului, locul în care au ales să trăiască şi să-şi întemeieze familii un număr mare de evrei. La începutul anului 1944, populaţia totală a oraşului era în jur de 90.000 de locuitori, dintre care aproximativ 30.000 erau evrei.

După război s-au întors în Oradea aproximativ 2.000 de supravieţuitori ai lagărelor şi ai detaşamentelor de muncă.

Azi în Oradea sunt, conform datelor statistice, doar 800 de evrei. Dar poveştile despre cei duşi sunt mult mai numeroase. Le ascultăm în episoadele 3 şi 4 ale seriei Amintiri despre infern, pe care TVR 1 le difuzează joi, 22 septembrie, de la 21.00.

Amintiri despre infern adună în cele 6 episoade amintirile rămase în familiile supravieţuitorilor din lagărele de exterminare din Germania şi Polonia, originari din Transilvania de Nord. În primavara şi vara anului 2015, o echipă a TVR a mers în cateva localităţi din Ardealul cândva ocupat de Ungaria Hortystă şi a stat de vorbă cu copii şi nepoţi ai supravieţuitorilor Holocaustului.

La Cluj, Oradea, Sfântu Gheorghe, Gheorghieni, Şimleul Silvaniei şi Târgu Mureş, amintirile au ieşit la iveală cu greu pentru că durerea suferită de părinţi, unchi, mătuşi sau bunici s-a dovedit a fi o moştenire tainică a fiecărei familii de evrei din Ardeal.  Lacrimile celor dragi, poveştile spuse târziu, la bătrâneţe, din dorinţa de a-i proteja pe cei tineri, sunt păstrate cu sfinţenie. Descendenţii de azi ai evreilor din Transilvania de Nord care au fost în lagărele morţii îşi povestesc propriile traume, propriile dureri, propriile regrete că au trăit în familii fără bunici, fără unchi, fără mătuşi fără fotografii ale celor dragi.

Toţi cei intervievaţi transmit generaţiilor următoare mesajul primit de la supravieţuitori: răul este puternic atunci când cei buni nu fac nimic. Când oamenii sunt judecaţi pentru religia lor, pentru grupul etnic din care fac parte. Atunci când doar diferenţele dintre oameni sunt văzute şi accentuate, dragostea, înţelegerea, moralitatea…dispar.

Concluzia acestui serial este aceea că experienţele tragice prin care au trecut peste 150.000 de evrei din Transilvania de Nord sunt încă prezente şi dureroase după mai bine de 70 de ani, iar descendenţii supravieţuitorilor nu uită tragedia care le-a marcat familiile şi le-a tatutat pe suflet, pentru eternitate, experienţele de neimaginat prin care au trecut cei dragi.

Din 8 septembrie, timp de trei săptămâni, TVR 1 difuzează în fiecare zi de joi câte două episoade ale seriei Amintiri despre Infern, o călătorie dureroasă care povesteşte despre adevăruri care nu trebuie uitate.

 

Realizator:  Aura Dobre

Imagine: Dan Gheorghe, asistent imagine: Adrian Maranca

Montaj: Nicoleta Georgescu

foto: adevarul.ro

12:30 Vis sau realitate?

(redifuzare)Prezintă Sebastian Felix Topescu

Invitată Amalia Enache

Regizor Iulia Stoian
Producător tv Mihai Răzuş

13:00 Cu ai mei!

* Interviuri realizate într-o atmosferă relaxată cu vedete ale folclorului românesc, despre viaţa lor de dincolo de scenă.

Producător Iuliana Tudor

 
România are un „Vis la Paris”. Sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice se dezvăluie la TVR 1

Timp de 12 săptămâni, în fiecare seară de vineri urmărim o emisiune cu şi despre sportivii calificaţi la Jocurile Olimpice Paris 2024. Situaţia ...

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

Programe speciale de Paşte, la TVR | VIDEO

publicat: vineri, 03 mai 2024

TVR a pregătit un program dedicat şi divers pentru perioada sărbătorilor de Paşte. Transmisii în direct ale slujbelor religioase, filme ...

Despre instrumente muzicale și mamifere marine, sâmbătă, la

Sâmbătă, 4 mai, de la ora 18:59, la TVR 1, "Teleenciclopedia" vă invită să urmăriți o nouă ediție ce prezintă subiecte din artă, muzică, istorie ...

 

#tvr1