loader
Foto

Galerie foto

Despre cărbunari, frăție și fotbal, duminică, la Dosar de România

Duminică, 23 noiembrie, de la ora 21:00, la TVR 1, TVR HD şi online pe TVR+, am aflat povestea Clubului Frăţia Bucureşti şi a cărbunarilor din Harghita.

 

Dosar România

Ediția este disponibilă online pe TVR+.

În 2001, un fost jucător de fotbal a înfiinţat la marginea Bucureştiului un club sportiv unde joacă laolaltă tineri și „old boys”, persoane cu handicap, persoane de etnie romă și chiar expaţi.

Echipa are singurul antrenor de culoare din România, portarul nu are o mână, iar preşedintele creşte capre lângă teren şi întreţine clubul din banii pe care îi face cântând la nunţi.

Dar, când ajungi prima dată la un meci al clubului Frăţia Bucureşti, nu ştii de ce să te minunezi mai întâi: de mastodontul ruginit care se ridică ameninţător pe o latură a terenului, de câmpul deschis care îl înconjoară din celelalte trei, de ţarcul cu capre şi găini, de faptul că jucătorii scot apă dintr-un puţ sau poate de portarul care apără lovitură după lovitură deşi are un handicap serios - mâna stângă a acestuia este mult mai scurtă decât cea dreaptă.

Mastodontul este fosta uzină Vulcanul de pe platforma industrială Berceni.

Clubul Frăţia București are trei echipe: una în liga a IV-a, una în liga a V-a şi o echipă de „old boys”, toate înscrise în competiţii oficiale. Jucătorii nu sunt plătiţi, iar echipamente au primit mai demult de la Pandurii Tg. Jiu, unde fondatorul clubului, Constantin Zamfir, a jucat mai mulţi ani.

Echipa din liga a V-a are singurul antrenor de culoare din România, Aime Lema, fiul unui diplomat din Congo, venit în România în ‘91 ca să studieze chimie industrială.

Aime a rămas în ţară, unde şi-a cunoscut soţia tot pe un teren de fotbal. El a fost botezat ortodox chiar de părintele Iustin Pârvu.

„Frăție și fotbal”, un reportaj de Sorana Stănescu

* Cărbunarii

Aproape întreaga cantitate de cărbune pentru grătar din ţara noastră se produce în Harghita, în comuna Lupeni. Pentru mangal, aurul negru cum i se mai spune, mulţi aleg să-şi sacrifice viaţa şi să lucreze în condiţii infernale.

Aflaţi povestea cărbunarilor dintr-un reportaj semnat de Cristina de Hillerin. Imagine: Rudolf Szilagyi. Editor Imagine: Marian Grosu




***

Emisiunea Dosar de România poate fi urmărită și pe TVR+, pe tabletă sau mobil.

Descărcați aplicațiile TVR+ pentru IOS și Android!

9:45 Teleshopping

10:00 Exclusiv în România (R)

/

Prezentator Cristian Tabără

Producători: Cristina Magearu, Marin Găbudean

(Reluare)
 
„M-am făcut actriță ca să scap de plictiseală”! Cerasela Iosifescu e invitata Marinei Constantinescu la „Nocturne”

Dezarmant de sinceră. Şi talentată. Şi rebelă. Actriţa Teatrului Nottara, Cerasela Iosifescu, vine la „Noctune”, pe TVR 1. Despre iubiri pe ...

„Dialog printre comploturi, cu misteriosul domn Virgil Măgureanu”. Joi, la „Dosar România” | VIDEO

Primul director al SRI face dezvăluiri într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului TVR Răzvan Butaru pentru „Dosar România”. ...

Doamna Lia de la farmacie – un nou vis împlinit, vineri, la TVR 1

Pe 19 aprilie, Lia Bugnar îşi joacă propriul rol – cel care ar fi putut fi însăşi viaţa ei, dacă scena nu ar fi ales-o. Basti Ţopescu îi ...

 

#tvr1