loader
Foto

”Casa României” de la Londra

O vizită în ”Casa României” de la Londra este o lecție deschisă despre istoria și cultura țării și, în același timp, o călătorie plină de inspirație. Echipa emisiunii ”Ora Regelui”, realizatorul Camelia Csiki și directorul de imagine Claudiu Petringenaru, vă invită să aflați nu numai extraordinara poveste a clădirii situată la câțiva pași de Palatul Buckingham, din Belgrave Square, ci și pe cele artistice care exprimă sufletul instituției.

 

Ora Regelui

“Of Stone and Steel”, la Londra

Amplasat în cartierul diplomatic din inima Londrei, Institutul Cultural Român funcționează într-un palat concesionat de Regele Carol al II-lea, spre a fi sediul ambasadei din Marea Britanie.

Vechiul palat aristocrat, devenit în prezent polul culturii române, e înzestrat cu săli spaţioase, elegante, ornamentate cu piese vechi de mobilier şi cu picturi semnate de renumiți artişti români. Acesta are o sală de concerte camerale, care poartă numele compozitorului George Enescu, dar și o galerie de artă în onoarea sculptorului Constantin Brâncuşi.

Despre multele personalități, deopotrivă române și britanice, care au trecut pragul Casei Romaniei, din Belgravia, ne povestește directorul Institutului Cultural Român de la Londra, Aura Woodward.

(w882) “Din pia

În Galeria „Constantin Brâncuși” a Institutului Cultural Român de la Londra au fost așezate și cele 20 de panouri fotografice care compun expoziția Alteței Sale Regale Principesa Sofia. ”Din piatră și oțel – O călătorie în lumea Urbex” aduce în prim-plan o uimitoare incursiune în istoria și starea actuală a unor clădiri abandonate din România. După mai mult de doi ani de pregătiri și o planificare minuțioasă, autorii, Principesa Sofia împreună cu Jean Milligan și Irina Andreea Cristea, au străbătut întreaga țară pentru a aduce în fața publicului aceste fotografii inedite.

(w882) expo “Di

”În interiorul uneia dintre clădiri, am găsit un pantof pierdut în casa scărilor”, povestește Alteța Sa Regală Principesa Sofia. ”Îmi amintesc că m-am uitat la el și m-am întrebat cum era persoana căreia îi aparținea, un om care a mers mulți kilometri cu acel pantof, cineva cu aspirații, cineva care avea bucurii și necazuri, care avea o familie, prieteni, o persoană care a petrecut ani de zile în interiorul acelor ziduri. În acel moment m-am simțit obligată să-mi folosesc camera pentru a fotografia unele dintre aceste locuri. Există o mulțime de clădiri părăsite în toată România. Acestea sunt mult mai mult decât simple cochilii goale. Ele sunt o mărturie a istoriei României, de la epoca comunistă cu moștenirile sale industriale, până la rămășițele de grandoare din epocile trecute” , explică Alteța Sa Regală.

(w882) expozitie

Odiseea vizuală, deopotrivă intimă şi captivantă, ori faptul că autoarea e Principesa Sofia și țara gazdă e profund monarhică a atras numeroși curioși la Institutul Cultural Român, britanici și români din diaspora. Au fost prezenți artiști, muzicieni, diplomați, precum și ambasadorul României în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Laura Popescu. Expoziția de fotografie „Din piatră și oțel. O călătorie lumea Urbex” / “Of Stone and Steel - A Voyage into the world of Urbex” a fost însoțită de un album bilingv, în română și engleză.

(w882) conacul Ea

Nu departe de Londra, se găsește Conacul Eastwell, locul în care s-a născut Regina Maria a României.

(w882) castel Eas

Realizatorul Camelia Csiki nu a trecut cu vederea faptul că vernisajul expoziției Principesei Sofia a avut loc chiar de ziua aniversară, aceeași dată ca a Reginei Maria, străbunica Alteței Sale Regale.

(w882) Camelia Cs

Împreună cu Aura Woodward, directorul Institutului Cultural Român, a făcut o vizită la vechiul castel a cărui aură este legată de numele rezidenţilor nobiliari sau regali, cum a fost Regina României ori părinții săi, ducele Alfred de Edinburgh, al doilea fiu al Reginei Victoria a Marii Britanii, și prinţesa Maria Alexandrovna, singura fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei.

(w882) Camelia Cs

Tipic englezesc, Castelul Eastwell este construit din piatră cenuşie și se află într-un minunat parc în mijlocul căruia planează o fântână elegantă, misterioasă care hrănea cândva imaginația bogată a micuței prințese britanice, Missy.

(w882) Camelia Cs

Un decor perfect pentru o copilărie fericită a celei ce a devenit cea mai iubită regină a României. Într-o zi ploioasă de toamnă, în care seara s-a lăsat parcă mai devreme, Eastwell Park a fost decorul magic pentru ca actualul diplomat Aura Woodward, care s-a aflat în slujba Majestății Sale Regelui Charles al III-lea al Marii Britanii, timp de 16 ani, să ne dezvăluie file de istorie mai puțin știute și să ne imaginam împreună cât de poetice erau aici serile din copilăria prințesei.

Program de difuzare:

TVR 1 – sâmbătă, 23 noiembrie 2024, ora 13.00

TVR Internațional – sâmbătă, 23 noiembrie 2024, ora 15.00

TVR Moldova – joi, 28 noiembrie 2024, ora 16.00

 

Surse foto: https://www.romaniaregala.ro/jurnal/din-piatra-si-otel-la-londra/ şi Claudiu Petringenaru

***

Director de imagine: Claudiu Petringenaru

Editor de imagine: Nicolaie Cernat

Producător: Lidia Voicu

Realizator: Camelia Csiki

 

13:00 Oamenii şi legea (R)

Emisiune de educaţie juridică

Moderator av. Mihaela Olaru

Jurnalişti Tv: Raluca Amzăr, Liliana Vaduva.

Producător Mihaela Grecu Grădinaru

(Reluare)

13:55 Vorbeşte corect!

„Vorbeşte corect!” este cel mai longeviv proiect de televiziune dedicat limbii române. În 2024 se împlinesc 25 de ani de la debutul proiectului original „Corect”, prima emisiune-concurs de limbă română din mass-media românească.

Producători şi realizatori : Cristina Dănilă şi Radu Dănilă

 
Despre revenirea lui Trump la Casa Albă, sâmbătă, la „Breaking Fake News”

Tot atunci, despre inundaţiile din Valencia şi despre statul Alaska, un etern măr al discordiei între Rusia şi SUA. Pe 23 noiembrie, de la 14.30, ...

Mici și mari secrete pentru a fi ales. Viorica Capdefier și Domnica Cîrciumaru ne descoperă instituția directorului de casting la „Nocturne”, pe TVR 1

Sunt două personalități ale cinematografiei din țara noastră, amândouă membre ale Academiei Europene de Film. Ba mai mult, una dintre ele are ...

Ovidiu Bob – „Vloggerul ultimilor ciobani”

Ovidiu Bob – „Vloggerul ultimilor ciobani”

publicat: joi, 21 noiembrie 2024

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 22 noiembrie, de la ora 18.15, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi ...

 

#tvr1