loader
Foto

Interviu cu Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei

Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei, a acordat un interviu Televiziunii Române. Interviul va putea fi urmărit sâmbătă, 25 iulie, TVR 1, TVR HD şi TVR+.

 

Interviul este disponibil online pe TVR+.

Vytautas Landsbergis, primul preşedinte democrat al Lituaniei, a acordat un interviu Televiziunii Române. Realizatoarea Ruxandra Ţuchel a avut ocazia să stea de vorbă cu Excelenţa Sa la sfârşitul lunii iunie, în Romania, despre libertăţi civile, drepturi cetăţeneşti şi afaceri externe. Este viziunea unui erou al libertăţii lituanienilor - Vytautas Landsbergis - cel care a scris nu doar o pagină în istoria ţării sale, ci şi în cea a Europei. Interviul va fi difuzat de TVR 1, TVR HD şi TVR+ pe 25 iulie, la ora 14.30, iar telespectatorii TVR Internaţional vor putea urmări interviul vineri, 31 iulie, de la 23.30.

Excelenţa Sa a fost invitat special în România pentru a participa la dezbaterea „Elitele intelectuale din Europa de Est: de la disidenţa comunistă la integrarea euroatlantică”, desfăşurată la Ateneul Român. Întâlnirea a fost sub forma unui dialog între fostul lider de stat Vytautas Landsbergis, profesor la Conservatorul de Muzică din Vilnius, şi profesorul Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României în perioada 1996-2000. Pentru a marca această importantă vizită, Majestatea Sa Regele Mihai a decis să confere Ordinul Coroana României în grad de Mare Cruce preşedintelui Vytautas Landsbergis, într-o ceremonie care a avut loc la Castelul  Peleş.

(w882)

„Noi nu ne considerăm ca fiind o republică sovietică, ci o ţară europeană aflată sub ocupaţie”, declara politicianul creştin-democrat. „Dar acest titlu ne-a fost dat de ocupanţii noştri care ne-au făcut parte din Uniunea Sovietică. În orice caz, Lituania a fost prima dintre statele baltice care au ales rezistenţa parlamentară non-violentă, pentru a obţine susţinerea acestei mişcări pentru libertate, pentru a trece prin alegeri pentru un parlament adevărat care să reprezinte voinţa poporului. Şi cum mişcarea noastră de eliberare a câştigat alegerile cu majoritate, noi am considerat că ni s-a dat un mandat pentru că oamenii ştiau pentru ce au votat.”

Vytautas Landsbergis este fondatorul mişcării social-politice Sajudis pentru Independenţa Lituaniei faţă de fosta Uniune Sovietică. În ianuarie 1991, mişcarea a jucat un rol crucial în confruntările dintre militanţii pentru independenţa Lituaniei şi trupele de represiune ale KGB-ului pentru ocuparea televiziunii naţionale din Vilnius.

În 23 august 1989, în toiul reformelor şi instabilităţii Uniunii Sovietice, mişcarea Sajudis a organizat sub conducerea lui Vytautas Landsbergis un mare lanţ uman de-a lungul celor trei State Baltice, mişcare de protest care a amintit de odiosul pact Ribbentrop-Molotov care a împărţit Europa de Est în sfere de influenţă şi a condus la strivirea independenţei Statelor Baltice. La scurt timp, Lituania a fost primul dintre aceste state care a proclamat ocupaţia sovietică drept ilegală şi şi-a redobândit suveranitatea şi independenţa, cu Landsbergis ca preşedinte al Consiliului Suprem al Lituaniei.

Vytautas Landsbergis a fost preşedintele Seimului (Parlamentului) Lituaniei (1996-2000) şi membru al Parlamentului European (2004-2009).

Născut într-o familie de intelectuali, cu mama medic oftalmolog şi tatăl arhitect, Vytautas Landsbergis s-a orientat nu doar spre o carieră de muzician, ci şi de pedagog, profesând la Universitatea şi Conservatorul din Vilnius. Soţia sa este, de asemenea, o pianistă apreciată, profesoară la Academia Lituaniana de Muzică şi Teatru. Cele doua fiice sunt tot muziciene, iar fiul, scriitor şi regizor de film.

 

5:40 Frumoasa mincinoasă (R)

(THE FORBIDDEN MARRIAGE-Coreea de Sud, 2022) Episodul 3

Comedie romantică. Redactori: Anca Radu, Cristina Crăciun

(Reluare)

6:55 Imnul României

 
Rolul procurorului în caz de malpraxis

Rolul procurorului în caz de malpraxis

publicat: luni, 13 mai 2024

Marți, 14 mai, de la ora 13:00, Mihaela Olaru vă invită să urmăriți ”Oamenii și legea”, la TVR 1.

TVR: programe dedicate alegerilor locale şi europarlamentare

Televiziunea Publică difuzează aproximativ 15.000 de minute de emisiuni de promovare şi dezbateri electorale pe 10 posturi din portofoliu.  

Răzvan Popa – „Împreună vindecăm suflete”

Spectacolul poveştilor emoţionante continuă la TVR în campania „Omul anului”. Pe 16 mai, de la ora 18.30, la TVR 1, Mădălina Dobrovolschi şi ...

 

#tvr1