loader
Foto

Galerie foto

Despre credinţă şi aşteptare, la „Poveşti de iubire în infern”

Două episoade, două mesaje sublime despre credinţă şi aşteptare , la „ Poveşti de iubire în infern” din seria „Memorialul durerii”, realizată de Lucia Hossu Longin: cuplurile Valentina Gafencu şi Ioan Ianolide şi Doina şi Tertulian Langa – de vizionat pe 22 iulie, de la ora 16.00, la TVR 1 şi TVR+.

 

Memorialul durerii

Tăvălugul represiunii comuniste nu a ţinut cont niciodată de familie, sentimente, relaţii interpersonale. În pofida agresivităţii sistemului, în cele mai grele condiţii, poveştile de iubire au supravieţuit. Memorialul durerii continuă seria dedicată poveştilor de iubire, iar sâmbătă, 22 iulie, ne prezintă două cupluri: pe Valentina Gafencu şi Ioan Ianolide, dar şi pe Doina şi Tertulian Langa.

S-au cunoscut în lagărul de muncă de la Galda, unde Ioan era alături de prietenul său Valeriu Gafencu, fratele Valentinei. S-au apropiat în timpul vizitelor pe care le-a făcut fratelui său. După o perioadă, cei doi au decis să se logodească, slujba având loc în biserica din colonia de muncă de la Galda de Jos.

Ea a petrecut urmărtorii cinci ani la Dobroteşti, unde a predat limba română, locuind în casa mătuşii lui Ioan; în 1952, a aflat că fratele ei, Valeriu, a murit la Târgu Ocna, iar ea a plecat împreună cu mama sa la Ploieşti. În 1962, povestea ea într-un interviu pentru fericiticeiprigoniti.net, a venit la ea tatăl lui Ioan Ianolide, care i-a spus „Valentina, l-ai aşteptat 18 ani pe Ioan. Nu ştim dacă mai trăieşte ori nu. Nu mai ştim nimic despre el de atâţia ani. Noi te sfătuim, dacă găseşti un suflet bun, să te căsătoreşti”.

La 39 de ani, ea a cunoscut un alt bărbat, care a fost închis 16 ani în fosta Uniune Sovietică, dar după doi ani, avea să fie eliberat din puşcărie şi Ioan. „Mi-l aduc aminte şi astăzi pe Ioan, în spital, dându-mi o hârtie şi un creion ca să scriu: Iartă-mă! L-am întrebat, atunci când a înţeles mai bine situaţia, după ce a luat legătura cu familia lui, dacă ar trebui să divorţez. Ioan mi-a spus, zdrobit, că Taina Cununiei este mai mare decât logodna... În 1986, el s-a mutat la cele veşnice”, spunea ea.

În 31 iulie 1964, Ioan este eliberat. Vine în Bucureşti, dar mama era moartă, iar logodnica lui proaspăt căsătorită. „Totul era un dezastru, o ruină, o paragină, iar eu o nălucă, o arătare, o himeră”, va mărturisi, sfâşiat de durere, omul eliberat după 23 de ani de închisoare.

Altă poveste este cea a Doinei şi a lui Tertulian Langa, care au stat trei luni căsătoriţi şi, apoi, 15 ani nu s-au mai văzut. S-au regăsit după aproape 20 de ani de aşteptare. Întreaga poveste o aflăm sâmbătă, 22 iulie, de la ora 16.00, la TVR 1 şi TVR+.

(w882)


Memorialul Durerii a deschis un nou sezon cu o serie care merge, ca şi celelalte, la sufletul telespectatorilor. „Poveşti de iubire în infern“ aduce, pe lângă nesfârşitele episoade de suferinţă şi de rezistenţă, câteva evocări ale atâtor Juliete şi Romeo care au sângerat pentru dragostea lor, curmată brutal încă de la începuturi.


Despre Memorialul Durerii

„Memorialul Durerii” este singurul proiect de televiziune care oferă una dintre cele mai complexe şi documentate imagini asupra regimului comunist din România. "Memorialul Durerii" a rămas în memoria colectivă a poporului român, iar după 20 de ani de la difuzarea primelor episoade, el este mai mult decât un brand al TVR, e un simbol al luptei pentru păstrarea vie a memoriei româneşti.” Astfel îşi prezintă realizatoarea TVR Lucia Hossu Longin seria Memorialul durerii, care poate fi urmărită la TVR 1 şi online, pe TVR+, în fiecare sâmbătă, la ora 16.00.

 

Realizator Lucia Hossu Longin

 

19:45 Sport

20:00 Telejurnal

*Ştiri* Prezintă: Claudiu Lucaci și Mihai Rădulescu

Producători: Diana Anghel şi Dorin Munteanu

Transmisiune directă

 
„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

 

#tvr1