loader
Foto

Galerie foto

„Ia atitudine!” Fii alături de copiii rămaşi singuri în ţară!

Luni dimineaţă, Anda Docea ne-a amintit că „Tot ce contează” pentru copii este să crească alături de părinţii lor. Emisiunea s-a transmis în direct pe 26 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+ .

 

TOT CE CONTEAZĂ

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

Milioane de români sunt plecaţi la muncă în străinătate. Cei mai mulţi dintre ei nu au altă soluţie decât să-şi lase copiii acasă. Conform datelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie, în iunie 2015 erau înregistraţi 81.581 de copii cu părinţi plecaţi la muncă în alte ţări. Pe 26 octombrie, Anda Docea deschide acest subiect sensibil în cea de-a treia ediţie a emisiunii Ia atitudine!. Programul difuzat în direct în fiecare luni dimineaţă, de la 10.00 la 11.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, face parte din linia de emisiuni reunite sub genericul „Tot ce contează”.

Dintre cei peste 80.000 de copii aflaţi în această situaţie, un procent îngrijorător, de aproape 39%, reprezintă copiii complet lipsiţi de grija părintească, iar peste 4000 au ajuns în sistemul de protecţie specială. Despre impactul pe care plecarea părinţilor îl are asupra dezvoltării copiilor şi despre campaniile prin care ONG-urile încearcă să ajute aceşti copii aflaţi în dificultate aflăm mai multe luni dimineaţă, de la Anda Docea şi invitaţii săi. Cei care ne îndeamnă să luăm atitudine în ediţia din 26 octombrie a emisiunii sunt: Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv „Salvaţi Copiii” România, dr. Gina Chiriac, psiholog şi psihoterapeut, preşedintele Asociaţiei Române de Psihoterapie Integrativă, respectiv Călin Goia, solistul trupei Voltaj, fondator, alături de colegii săi, al proiectului „De la capăt”, menit să atragă atenţia asupra problemelor copiilor şi tinerilor aflaţi în această situaţie.

Ia atitudine! deschide linia de emisiuni reunite sub genericul „Tot ce contează”, difuzate la TVR 1 de la ora 10.00, de luni până vineri. Programul pune în prim-plan ONG-urile care au accesat fonduri europene pe diverse domenii: persoane cu dizabilităţi, construcţia de locuinţe pentru romi, reînfiinţarea unor ateliere de meserii care să ofere o şansă tinerilor de la sate etc. În acelaşi timp, telespectatorii pot vedea scurte anchete, în cadrul cărora sunt analizate acţiunile unor firme care au încasat bugete semnificative şi nu au reuşit să materializeze nimic din ceea ce era înscris în caietul de sarcini.

Ediţia a treia a emisiunii poate fi urmărită luni, 26 octombrie, de la ora 10.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+, disponibil şi pe tabletă sau mobil. Aici puteţi descărca aplicaţiile TVR+ pentru IOS şi Android.

 

3:30 Bucuria credinţei ) (R)

Prezintă părintele Constantin Necula şi Andrei-Victor Dochia

Jurnalist Paula Tăbârcă. Producător Andrei-Victor Dochia

(Reluare)

4:00 Pro patria (R)

(Reluare)
 

Un film românesc la Moscova - posibil măr al discordiei, Alaska de la ruși la americani, subminarea încrederii românilor în armată, ameninţări cu ...

Contractul de vânzare – cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager

Ce presupune încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și uzufruct viager? Care sunt costurile acestui demers legal? ...

„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei au vorbit despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

 

#tvr1