loader
Foto

Galerie foto

Istoria de 100 de ani ai „Mafiei irlandeze”, în şase episoade

De la găştile irlandeze din New York de la sfârşitul secolului al XIX-lea, până în anii 197o! Seria documentară „Mafia irlandeză”, regizată de Dathaí Keane, povestitor Steve Wall, ne aduce în atenţie istoria mafiei irlandeze din America.

 

Cuprinzând interviuri cu câştigători ai Premiului Pulitzer, beneficiind chiar de prezenţa gangsterilor sau a familiilor lor, precum şi a poliţiştilor care le-au venit de hac, documentarul este cu siguranţă o poveste spusă pentru prima dată complet a mafiei irlandeze din America.

În cele 6 episoade pe care le va difuza TVR 1 lunea, de la ora 23.00, seria Mafia irlandeză (THE IRISH MOB, Irlanda, 2016) documentează cei o sută de ani de istorie a mafiei irlandeze din America. De la găştile irlandeze din New York de la sfârşitul secolului al XIX-lea, până în anii 1970, seria reconstituie uimitoarele vieţi ale primei generaţii de tineri irlandezi deveniţi unii dintre cei mai rău-famaţi şi căutaţi gangsteri ai Americii.

Povestea mafioţilor irlandezi reprezintă în totalitate visul american: un puşti crescut pe străzi poate căpăta putere, bani şi faimă, prin orice fel de mijloace.

(w882)

Primul episod al seriei – Prohibiţia – poate fi urmărit la TVR 1 pe 27 ianuarie, de la ora 23.00 şi ne prezintă două personaje ale mafiei irlandeze: Owney Madden şi John Red Hamilton.

Owney „Ucigaşul” Madden şi-a început cariera infracţională pe străzile New York-ului şi, în scurtă vreme, a înfiinţat renumitul Cotton Club. După ce ajunsese să controleze majoritatea localurilor unde se bea illicit din cartierul Hell's Kitchen, a renunţat la afacerile cu alcool şi a devenit promotor în box. Din 1932 s-a retras în Hot Springs, Arkansas, unde şi-a trăit netulburat restul vieţii. Săptămânal, se întâlnea la o partidă de cărţi cu tatăl lui Bill Clinton.

John Red Hamilton era secundul faimosului gangster John Dillinger, care era şi cel mai căutat om din America. Banda lui Dillinger jefuise multe bănci şi avea tot felul de afaceri ilegale de-a lungul frontierei Canada-America în anii ‘30.

(w882)

(w882)

Seara de luni, la TVR 1, ne introduce în seria documentarelor dedicate mafiilor celebre. Din 27 ianuarie, de la ora 23.00, TVR 1 începe difuzarea unei serii documentare realizate în inima mafiei irlandeze din America. Tot la TVR 1, am mai putut urmări o istorie pasionantă în interiorul organizaţiilor mafiote calabreze, napolitane sau siciliene care analiza inclusiv rolul femeilor în temuta organizaţie.

18:00 Vedeta familiei (R)

Sezonul campionilor

*Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Prezintă: Florina Constantinescu și Costin Desliu

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia. Regia artistică Dan Manoliu

Producător Monica Mihai

(Reluare)

19:30 Fata cu cartea

* Prezintă Nadine Vlădescu

Realizator Nadine Vlădescu

 
„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

 

#tvr1