loader
Foto

Investiţia în titluri de stat, metodă de economisire puţin cunoscută

Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică, Ministerul Finanţelor Publice a fost invitatul lui Sorin Burtea la "Interes general" de la TVR 1, joi, de la ora 17.00.

 

Sorin Burtea
Interes general

Ediţia este disponibilă online pe TVR+.

V-aţi dorit vreodată să investiţi în titluri de stat, dar nu aţi cunoscut paşii sau nu aţi ştiut de avantajele oferite de acestea? Ediţia din 7 iulie a emisiunii Interes general este dedicată explicării titlurilor de stat şi avantajelor acestora. Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul Finanţelor Publice este invitatul lui Sorin Burtea, în direct la TVR 1, de la ora 17.00, pentru a aduce toate precizările necesare înţelegerii subiectului.

Titlurile de stat sunt instrumente financiare utilizate în lumea întreagă cu nenumărate avantaje, printre care scutirea de impozitul pe câştig. Investitorii pot fi atât persoane fizice, cât şi juridice, rezidente sau nerezidente, iar investiţia este una destul de uşoară.

Ministerul Finanţelor Publice a iniţiat titlurile de stat pentru populaţie încă din anul 1999, emisiunile fiind realizate neîntrerupt până în 2005. Recent, acelaşi minister a anunţat că va marca Centenarul Unirii printr-o emisiune specială de titluri de stat care va avea scadenţa în anul 2018, la 100 de ani de la Marea Unire. Astfel, joi, 7 iulie, Ministerul Finantelor Publice a lansat emisiunea de titluri de stat pentru populaţie, Fidelis Centenar, în valoare totală de 100 de milioane de lei. Titlurile de stat pentru populaţie, lansate de Ministerul Finantelor Publice, vor putea fi achizitionate în perioada 11 - 29 iulie 2016, valoarea nominală fiind de 100 de lei, scadenţa la doi ani, iar dobanda de 2,15% pe an, a anunţat joi ministrul de resort, Anca Dragu, conform Agerpres.

Pentru a afla toate amănuntele despre emisiunea de titluri de stat pentru populaţie, telespectatorii pot adresa întrebări invitatului emisiunii, Ştefan Nanu, director general Direcţia Generală de Trezorerie şi Datorie Publică din Ministerul Finanţelor Publice, pe adresa interesgeneral@tvr.ro şi pe pagina www.facebook.com/InteresGeneralTVR1.

Emisiunea Interes general se difuzează în direct la TVR 1 şi poate fi urmărită online, pe TVR+ şi pe tabletă sau mobil.

 

2:45 Ora regelui (R)

Producător Lidia Voicu

(Reluare)

3:35 Vis sau realitate? (R)

Prezintă Sebastian Felix Topescu

Regizor Iulia Stoian
Producător tv Mihai Răzuş

(Reluare)
 
„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

 

#tvr1