loader
Foto

Pe urmele lui Vittorio De Sica: documentar despre Italia, vineri la TVR 1

Pentru 38 de minute, documentarul italian reconstituie un episod trăit de regizorul Vittorio De Sica şi viaţa din Roma anilor 40. Vineri, 29 iulie, de la ora 16:00, la TVR 1.

 

Documentarul de la TVR 1 merge pe urmele regizorului italian Vittorio De Sica în timpul realizării filmului „La Porta del Cielo” („Poarta Raiului”), care prezintă drumul pelerinilor spre Casa Maicii Domnului Fecioara Maria de la Loreto. Filmul a fost turnat în cursul ultimei perioade de ocupaţie nazistă din Italia şi a fost prezentat public la mult timp după sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial.

(w235) Pe urmeleFilmul lui De Sica, finanţat de Centrul Cinematografic Catolic, urmăreşte poveştile mai multor pelerini în călătoria lor cu trenul spre Loreto, loc important pentru credincioşii catolici italieni. „Treno bianco” (trenul alb) merge din sudul ţării spre Loreto, cu multe opriri pentru a-i aduna în pelerinaj pe cei bolnavi şi necăjiţi.

Se consideră că a fost unul dintre filmele preferate ale lui De Sica care a regretat că nu l-a putut proiecta imediat după realizare, din cauza împrejurărilor politico-istorice. Vittorio De Sica a lucrat la această producţie cu mai mulţi scenarişti, el însuşi semnând alături de ei - Diego Fabbri, Adolfo Franci, Carlo Musso şi Cesare Zavattini.

(w235) Pe urmeleRegizorul, scenaristul şi producătorul Vittorio De Sica (1901–1974) a filmat, între alte multe titluri, „Hoţul de biciclete”, „Căsătorie în stil italian” şi „Floarea-soarelui”.

Documentarul din 2001 „Vivere” al regizorului Franco Bernini, difuzat vineri, 29 iulie, de la ora 16:00 la TVR 1 sub titlul „Pe urmele lui Vittorio De Sica” are o durată de 38 de minute. În film apar regizorii italieni Vittorio De Sica, Alberto Sordi, Federico Fellini, iar narator este Marco Paolini.

Producţia este realizată atât în alb-negru, cât şi color.

(w882) Pe urmele

Franco Bernini reconstituie, pornind de la întâmplare din viaţa lui De Sica, ridicat de nazişti în 1943 din Roma chiar de pe platoul de filmare, Italia acelor ani grei, viaţa de zi cu zi din timpul războiului, dificilă şi în spatele frontului: evadarea din cotidian prin artă, nevoia oamenilor de a se descurca pentru a supravieţui fără a-şi pierde credinţa.

Documentarul este programat la TVR 1 în plină desfăşurare, la Cracovia, în Polonia, a Zilelor Mondiale ale Tineretului, manifestare cu milioane de credincioşi, la care participă Papa Francisc, în perioada 26-31 iulie 2016.

Foto: filmitalia.org

16:45 Floarea nopţii

18:00 Vedeta familiei (R)

Sezonul campionilor

*Talent-show în care protagonişti sunt copiii

Prezintă: Florina Constantinescu și Costin Desliu

Jurnalist Iulia Ioaniţoaia. Regia artistică Dan Manoliu

Producător Monica Mihai

(Reluare)
 
„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

 

#tvr1