loader
Foto

Irina Păcurariu ne arată cum sunt ROMÂNII DUPĂ BREXIT în Scoţia

Primul documentar din seria produsă de TVR Internaţional a putut fi vizionat la TVR 1 luni, 5 septembrie, de la 21.00. Pe 6 şi 7 septembrie, următoarele două documentare

 

Irina Păcurariu

Documentarele Românii după Brexit pun faţă în faţă realităţi brute ale unui Regat Unit în formalităţi birocratice şi, totuşi, dezbinat în credinţe, cel puţin, în alegerile făcute cu privire la Brexit. „Românii după Brexit este o serie de trei documentare care aduc în prim-plan consecinţele unei victorii sau poate, ale unui eşec. E mult prea curând să exprimăm certitudini cu privire la încă o lecţie de istorie care se scrie pe repede-înainte”, ne-au spus realizatoarele documentarului despre românii Regatul Unit al Marii Britanii.

Irina Păcurariu prezintă primul documentar din seria Românii după Brexit. Scoţia, luni, 5 septembrie, de la ora 21.00, la TVR 1 şi TVR+.


Scoţia este cea mai vulnerabilă ţară a Regatului Unit al Marii Britanii. Scoţienii, care au votat în majoritate pentru a rămâne în Uniunea Europeană, nu par dispuşi să aplice rezultatul general al consultării, adică Brexit-ul. Comunitatea românească este estimată la 40.000 de persoane, predominant stabilite în Scoţia în ultimii 10 ani.

Ţara este generoasă cu emigranţii, are unul dintre cele mai bune sisteme publice de educaţie din Europa. Mulţi studenţi români, masteranzi şi doctoranzi au fost admişi la universităţi prestigioase unde urmează cursuri absolut gratuit. O tentaţie pentru români este şi îngrijirea medicală, foarte performantă, asigurată oricărui european fără niciun fel de costuri. Se poate spune chiar că cei care vin din zona UE şi se stabilesc în Scoţia beneficiază de mai multe avantaje şi drepturi decât cetăţenii britanici din restul UK când ajung în Scoţia.

„În relatarea noastră scoţiană avem voci diverse şi opinii diferite despre aşteptările localnicilor, fie ei scoţieni sau români. Politicieni, avocaţi, studenţi, arhitecţi sau artişti vor desena realitatea românesca din ploioasa Scoţie fără resentimente şi cu multă încredere în viitor. Pe mulţi dintre români, Scoţia ar prefera să-i păstreze, orice condiţii politice vor avea de gestionat în viitor”, spune jurnalista Irina Păcurariu care semnează documentarul Românii după Brexit. Scoţia.

La scurt timp după Referendumul din iunie 2016, Irina Păcurariu, Carmen Târnoveanu şi Angela Avram au căutat poveştile românilor din Regatul Unit al Marii Britanii. Ce înseamnă Brexit pentru emigranţi este ideea comună a unei seriei documentare iniţiate de TVR Internaţional pe care, la început de septembrie, telespectatorii o pot urmări la TVR 1.

15:55 EURO polis

*Emisiune despre comunitățile etnice din România

Muzica și dansul la minoritățile nationale si povești din Sulina.

Producător Nicoleta Epure

16:45 Floarea nopţii

 
„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

 

#tvr1