loader
Foto

Reţeta de la A la infinit cu Smaranda Vornicu

Smaranda Vornicu vă  propune în fiecare săptămână o reţetă pregătită chiar de ea. Vă invităm să o încercaţi şi voi şi să o savuraţi într-o sâmbătă după-amiază, urmărind emisiunea De la A la Infinit.

 

Smaranda Vornicu-Shalit
De la A la... infinit

SALATĂ MAROCANĂ DE MORCOVI ȘI PORTOCALE

Ingrediente:

  • 5 morcovi mari, dați pe răzătoare
  • 1 pumn de stafide aurii
  • 1 pumn de semințe de pin sau de migdale feliate
  • 3 mandarine sau portocale, curățate de coajă, feliate, iar feliile tăiate pe jumătate
  • 2 linguri ulei de măsline
  • 2 linguri suc de portocale
  • 1 lingură suc de lămâie
  • 1 linguriță de miere
  • frunze de mentă proaspătă, tocate
  • 1/2 linguriță cumin pulbere (chimion)
  • 1/2 linguriță boia (eu am folosit din cea iute și afumată)
  • 1 lingură apă de flori de portocal
  • sare - după gust

Pune stafidele la înmuiat în apa călduță, pentru 30 minute. Stoarce bine.

Rumenește în tigaie (atenție, pentru că se ard foarte ușor), la foc mediu, semințele de pin sau migdalele feliate. Dă deoparte, să se răcorească.

Într-un castron încăpător, amestecă bine morcovii dați pe răzătoare, feliile de portocală, semințele de pin, stafidele și mentă tocată.

Într-un bol, combină sucul de portocale, sucul de lămâie, apa de flori de portocal, uleiul de măsline, cumin-ul, boiaua, sarea și mierea.

Toarnă sosul peste salată, amestecă bine, acoperă și pune la frigider cel puțin o jumătate de oră înainte de a servi, pentru ca aromele să aibă timp să se combine.

P.S. Un mic secret, pentru ca feliile de portocală să nu ajungă în salată cu tot cu pielița și fibrele albe și amărui: taie un capac portocalei și aşaz-o pe un blat de lemn. Cu un cuțit bine ascuțit, taie coaja portocalei, până la miez, de sus în jos. Repetă pe tot conturul portocalei. Acum ai tot miezul, fără pielița albă. Tot ce a mai rămas este acea partea a pieliței dintre feliile de portocală. Taie cu cuțitul în interiorul acestor membrane care delimitează feliile și vei obține segmente zemoase și fragede 100% miez de portocală.

 

2:45 Ora regelui (R)

Producător Lidia Voicu

(Reluare)

3:35 Vis sau realitate? (R)

Prezintă Sebastian Felix Topescu

Regizor Iulia Stoian
Producător tv Mihai Răzuş

(Reluare)
 
„Evadare în lumea filmului”, duminică, la „Miturile comunismului”, pe TVR 1

Irina Luca și invitații ei vorbesc despre, probabil, cea mai mare afacere a Securităţii în anii ’80: fenomenul casetelor video. Duminică, 28 ...

De Florii, spectacol folcloric de excepţie, la TVR 1 şi TVR Folclor

Ediţiile speciale pot fi urmărite la TVR 1 și TVRi,  sâmbătă, 27 aprilie și duminică 28 aprilie, de la ora 13.00, în emisiunea „Tezaur folcloric” ...

Luni, la „Români universali”: omul apelor deschise, Avram Iancu

Pe 29 aprilie, Cristian Tabără ne face cunoştinţă cu bibliotecarul din Petroșani care deține recordul național la înot de anduranță. Un episod în ...

 

#tvr1